Cazul Caracal. Ce riscă Ștefan Risipiceanu, posibilul complice al lui Dincă

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Gheorghe Dincă a făcut noi declaraţii despre ororile petrecute în casa sa. A fost audiat, astăzi, de poliţişti, la sediu IGPR. Tot astăzi, Ștefan Risipiceanu, vecinul acestuia, află dacă va fi arestat.

Probele ADN l-ar incrimina pe Ștefan Risicpieanu şi ar dovedi violul, în cazul Luizei Melencu. După cinci luni în care a stat sub nasul anchetatorilor, bărbatul a fost reținut de autorități.

"Procurorul-şef de la DIICOT, Georgiana Hosu, spunea că Risipiceanu a intrat în atenţia DIICOT încă de la începutul anchetei. Oamenii legii au vrut să fie foarte siguri că el este persoana în cauză, să fie siguri pe probele adunate din curtea lui Gheorghe Dincă, lucruri care să dovedească faptul că acest individ a participat la viol, singur şi cu Dincă, asupra Luizei Melencu. S-a aşteptat pentru că el, în această perioadă, a tot apărut la televizor, a dat interviuri, a fost audiat. Ieri, în faţa celor de la DIICOT şi celor de la IGPR, a spus că nu recunoaşte nimic pentru că, deşi i-au fost prezentate probele, a spus că vrea să vadă tot dosarul şi toate probele care îl incriminează. A ajuns dosarul la Tribunalul Bucureşti. Este acuzaţie de viol în formă agravată asupra sa, riscă 12 ani de închisoare", a declarat jurnalista Roxana Ciucă, la Antena 3.

Vezi și: Ce declara Ștefan Risipiceanu, înainte de a fi arestat pentru viol, în cazul Luizei Melencu

Cazul Caracal. Predoiu, reacție, după arestarea lui Ștefan Risipiceanu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel