Caz Caracal. Gheorghe Dincă, audiat 9 ore la DIICOT, și-a menţinut declaraţia că le-a ucis pe Alexandra și Luiza

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul dispariţiei celor două adolescente în Caracal, a fost audiat aproape 9 ore la sediul DIICOT, în noaptea de joi spre vineri, el menţinând declaraţia anterioară că le-a ucis pe fete. 

Gheorghe Dincă a fost adus la DIICOT joi seara, în jurul orei 18,30, iar audierile s-au terminat vineri la ora 4 dimineaţa. 'Şi-a menţinut declaraţia anterioară şi s-a reluat firul evenimentelor. Nu şi-a schimbat declaraţia', a spus avocatul acestuia, la ieşirea din sediul DIICOT.

Surse judiciare au precizat pentru AGERPRES că, la audieri, Gheorghe Dincă a amintit alte aspecte care urmează să fie verificate de anchetatori. Dincă va fi dus vineri la locuinţa sa din Caracal, unde procurorii vor relua cercetările la faţa locului. Ancheta este efectuată de trei procurori de la DIICOT - Structura Centrală, sub coordonarea şefului DIICOT, Felix Bănilă.

Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor din Caracal, a fost dus, joi, timp de o oră și jumătate, la sediul Institutului Național de Medicină Legală. Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că Gheorghe Dincă a fost verificat medical de către angajații Institutului Național de Medicină Legală, urmând ca expertiza psihiatrică să fie făcută săptămâna viitoare.

Bărbatul a fost huiduit la sediul Institutului Național de Medicină Legală 

Bărbatul a fost huiduit, joi dimineață, de către mai multe persoane prezente la sediul Institutului Național de Medicină Legală pentru diferite cazuri, fiind recunoscut de către aceștia în momentul transferului într-un alt corp de clădire din cadrul instituției.

Dincă a ajuns, miercuri, la Spitalul Penitenciarul Jilava pentru a primi îngrijiri medicale, deoarece, potrivit unor surse judiciare, acesta acuză dureri la nivelul coastelor și al pieptului, spunând că ar putea avea o fractură provocată de anchetatori. Bărbatul susține că, atunci când anchetatorii au decins la locuința lui pentru percheziții, l-au lovit cu picioarele atunci când l-au imobilizat. Reconstituirea la casa de la Caracal va fi reluată vineri, după ce acesta a primit îngrijirile medicale. Bărbatul și-a recunoscut duminică ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât și al Luizei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel