Câți șomeri are România. Categoria de vârstă fruntașă

ANOFM a prezentat rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2019. Categoria de vârstă care se afșă în fruntea clasamentului.

La sfârşitul lunii decembrie 2019, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 2,97%, mai mică cu 0,01 pp decât cea din luna anterioară şi mai mică cu 0,34 pp decât cea din luna decembrie a anului 2018.

Numărul total de şomeri la finele lunii decembrie, de 257.865 de persoane, a scăzut cu 1.523 de persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare.
Din totalul şomerilor înregistraţi, 58.336 au fost şomeri indemnizaţi şi 199.529 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 4.172 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 5.695 persoane faţă de luna precedentă.

Cei mai mulţi şomeri, în funcție de vârstă

Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii decembrie se prezintă astfel: 78.907 şomeri provin din mediul urban şi 178.958 şomeri provin din mediul rural. Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (70.526), urmaţi de cei din grupa de vârstă peste 55 de ani (49.618), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (12.954).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (28%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 29,40% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,29 %.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel