Donează sânge, salvează o viaţă. Câţi români merg la centrele de transfuzii

Majoritatea celor care au donat sânge au făcut-o pentru că au vrut să facă o faptă bună, potrivit unui sondaj național realizat pe platforma Ivox, în cadrul campaniei „România are sânge de rocker”. Peste o treime dintre participanții la studiu consideră că rata scăzută a donării de sânge în România are legătură cu lipsa culturii de a face bine;

4 din 10 români susțin au donat sânge, cel puțin o dată în viață, motivațiile din spatele acestui gest fiind diverse. Cei mai mulți dintre donatori (65%) au dorit să facă o faptă bună. Aproape 20% dintre cei care au donat sânge au făcut acest lucru atunci când un apropiat a avut nevoie, iar 15,5% au donat pentru că au auzit că este benefic pentru sănătate. 3% dintre respondenți au donat la momentul Colectiv, pentru pacienții care aveau nevoie de transfuzii sanguine.

60% dintre cei care au donat spun că a trecut mai mult de un an de când au donat ultima oară, în timp ce potrivit medicilor, ideal ar fi ca oamenii să doneze de două ori pe an.  

4 din 10 români spun că nu îndeplinesc criteriile de donare


Dintre cei care nu au donat sânge niciodată, aproape jumătate (45%)susțin că nu îndeplinesc criteriile de donare, 25% spun că au amânat momentul din diverse motive, iar 15% nu au donat sânge pentru că le este frică de ace. Dar dacă ar afla că stă doar în puterea lor să salveze viața cuiva, 87% dintre respondenți nu ar sta pe gânduri să doneze.

Majoritatea participanților la studiu (41%) cred că rata scăzută a donării de sânge se datorează faptului că oamenii nu au cultura de a face bine, iar 25% cred că donarea de sânge nu a fost promovată sufficient. 20% cred însă că multe miturile legate de donare i-au oprit pe oameni.

Studiul național a fost efectuat pe un eșantion reprezentativ de 1.479 de respondenți peste 18 ani, din mediul urban, utilizatori de Internet, ascultători de muzică rock, în perioada 8-17 mai 2019, pe platforma de research online Ivox.ro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel