Dumnezeu este peste tot. Aveam nevoie de Catedrala Mântuirii Neamului, dar avem nevoie și să facem cunoscut și un loc uitat de lume, de autorități care este pe pământ de 744 de ani. De altfel, era să devină amintire în 2016. Structura de lemn a lăcașului fusese distrusă, la fel și mai multe icoane și cărți vechi. Sătenii au venit într-un suflet, cu găleți cu apă, cu ce au mai putut, să ajute la stingerea flăcărilor după ce un om a tras clopotele în semn de alertă. Se închinau și nu le venea să creadă că biserica lor de-un albastru precum cerul s-a transformat în negru. Ca printr-o minune, astăzi, la doi ani de la incendiu, lucrurile par rezovalte. Lăcașul săpat în stâncă este printre puținele unde se mai țin slujbe religioane.
Biserica monument istoric se află în satul Aluniș, comuna Colți din Buzău. Am fost prima dată aici în urmă cu șapte ani. Drumul era prost pe o distanță de vreo șase kilometri. Era de preferat să o iei la pas pentru a ajunge acolo. Astăzi se poate ajunge, fără probleme, cu mașina. Doar pe ultimul kilometru este pietriș, dar dacă abordezi drumul cu viteză redusă nu vei avea dificultăți.
La numărul 40, o poartă mereu deschisă, te invită în cel mai liniștit loc de pe pământ. Acolo se află biserica cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre cele mai vechi de pe teritoriul României. Este acel loc potrivit pentru oamenii care vor să fie singuri cu Dumnezeu. Este locul în care nu dai nici de vânzătoarea de la lumânări, nu auzi nici șoșoteli, nici nu simți privirile insistente ale oamenilor. Ești doar tu cu Dumnezeu și o tăcere divină. Dacă nu te duci când este slujbă, nu este nici țipenie de om. Doar vreun turist care a auzit de Aluniș. Locul este vegheat de un cimitir și îngrijit de preotul paroh Furtună Petre Pamfil.
Biserica asta merită mult mai mult, dar autoritățile și politicienii care nu sunt capabili să păstreze ce au, nu zic să mai contruiască ceva... vin, fac două poze prin campania electorală și pleacă. Rugăciunea nu este suficientă pentru ca biserica din Aluniș să fie transformată într-o Meteoră. Este nevoie de mult mai mult, iar cel mai bine o știe preotul Pamfil.
Înțeleg că până joi puteți intra în Catedrala Mântuirii Neamului, apoi lucrările vor continua. Oamenii au stat și încă mai stau la coadă, în frig, pentru a trăi niște momente cum nu le-a fost niciodată dat. Vă propun ca după aceea, de vineri, sau de Centenar să mergeți până la Aluniș. Din păcate, acolo nu stă nimeni la coadă și nu este înghesuială pentru că nu prea știe nimeni de acest loc. N-ar fi rău să fugiți de București, de claxoane, ură și injurături și să vă opriți în Buzău. Din Capitală până acolo sunt 170 kilometri, în două ore și jumătate veți vedea ceea ce unii numesc Athosul românesc, într-o sălbăticie divină unde veți auzi doar liniștea. Lângă biserică puteți vedea și câteva chilii.
Într-un spațiu atât de mic, Dumnezeu este peste tot, iar timpul are mai multă răbdare. În Aluniș găsiți biserica de care de 800 de ani are grijă doar natura. Autoritățile au altă treabă.
Potrivit legendei, biserica a fost săpată în piatră de doi ciobani, Vlad şi Simion. Se spune că într-o noapte, unul dintre ciobani, a auzit în vis o voce care îl îndemna să sape în stâncă pentru a găsi icoana Maicii Domnului. Omul, ajutat de celălalt cioban, a făcut exact cum i s-a spus şi se pare că a găsit icoana. De aceea, ciobanul a săpat pentru a face încăperea bisericii. Numele celor doi au fost găsite, dăltuite în piatră, în inscripţia din Sfântul Altar, în stânga, lângă Proscomidiar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
