Catalonia: Puigdemont vrea să revină în Spania. Solicitare pentru Madrid

 Carles Puigdemont
Carles Puigdemont

Fostul şef al executivului catalan Carles Puigdemont i-a solicitat sâmbătă guvernului spaniol să îi permită să revină în Spania astfel încât el să poată fi prezent la sesiunea inaugurală a noului parlament al regiunii Catalonia, din 23 ianuarie, transmite Reuters.

Puigdemont, care a condus executivul regional din Catalonia până în octombrie şi riscă să fie arestat în Spania pentru rolul jucat în organizarea referendumului ilegal privind independenţa şi proclamarea republicii catalane, se află în prezent într-un autoexil în Belgia.

Vreau să revin în Catalonia cât mai curând posibil. Aş dori să mă întorc chiar acum. Ar fi o veste bună pentru Spania, a spus Carles Puigdemont într-un interviu pentru Reuters.

Sunt preşedintele guvernului regional şi voi rămâne preşedinte (al executivului catalan, nr.) dacă statul spaniol respectă rezultatele votului, a adăugat liderul separatist catalan.

Carles Puigdemont, care a lansat şi un apel la dialog cu guvernul de la Madrid, a spus că este pregătit să asculte orice ofertă din partea premierului spaniol Mariano Rajoy 'chiar dacă această ofertă ar fi departe de independenţă', relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel