Cătălin Rădulescu iese din nou la rampă: „protestele pot fi de două feluri"

Deputatul Cătălin Rădulescu a făcut din nou o declarație cu privire la protestatarii din Piața Victoriei. Acesta i-a împărțit pe protestatari în două categorii.

„Protestele pot fi, așa cum știți, de două feluri. Oameni care habar nu au de ce protestează și dacă îi veți întreba pe mulți dintre ei, cred că habar n-au și oameni care sigur, sunt puși de sistemul care a a creat toată această nebunie în România, ca să protesteze, deci este foarte simplu (...) M-aș bucura ca dumneavoastră, media, să mergeți să-i întrebați pe cei care protestează un singur lucru. `Își doresc ca vreun om, din familia lor de exemplu, să ajungă în pușcărie nevinovați?` Dacă ei spun da, înseamnă că suntem într-o țară nebună, în care nu mai există stat de drept, nici democrație, nici nimic", a declarat Cătălin Rădulescu pe holurile Parlamentului.

Rădulescu, deputatul „mitralieră" 

În urmă cu un an de zile, Rădulescu a declarat că ar trebui să se intervină cu tunurile cu apă împotriva acestora și că la nevoie, ar ieși în Piața Victoriei pentru a trage cu mitraliera.

„Pentru ce se mai duc oamenii în Piața Victoriei acum și de ce noi nu ieșim împotriva lor cu tunurile cu apă dacă nu mai au motiv? Nu putem să transformăm un loc în maidan. (...) Nu poți în fiecare zi, un loc să-l transformi într-un maidan. Să stea ca proștii în fiecare seară acolo? N-au de lucru, n-au copii, n-au familii? Nu au ieșit pentru nicio ordonanță. Au fost scoși în stradă și manipulați groaznic de cine a avut interes să îi manipuleze. (...) Mulți ies în stradă la orice e dat pe Facebook și au fost aduși de la multinaționale”.

„Eu arma cu care am tras la Revoluție mi-am păstrat-o. Niciodată n-am vrut să o dau, o țin acasă ca și arma de panoplie. Am certificat de colecționar, nu o să mi-o ia nimeni în viața vieților și o țin că poate vreodată mai vine cineva cu vreo idee să transforme statul ăsta pentru care am luptat noi. Sunt pregătit să ies cu arma să trag. Imediat, imediat”, a declarat deptatul de Argeș.

Întrebat dacă se gândește să iasă pentru a trage cu arma, acesta a declarat: „Pot să ies unde vreau eu. Dacă mă apucă pe mine vreo nebunie, pot să ies unde vreau eu. E dreptul meu și riscul meu și hotărârea mea în momentul ăla”.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel