Cătălin Botezatu, acuzat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră

bote
bote

Cătălin Botezatu a fost reclamat de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil pentru că a declarat, într-o emisiune de televiziune, că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, federaţia solicitând Ministerului Public, Direcţiei de Protecţie a Copilului şi CNA să ia măsuri. FONPC precizează că, potrivit legislaţiei în vigoare, întreţinerea de relaţii sexuale cu o minoră cu vârsta mai mică de 15 ani constituie infracţiune.

Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) a sesizat, joi, Ministerul Public, Direcţia Generală de Protecţie a Copilului şi Consiliul Naţional al Audivizualului în legătură cu afirmaţii făcute de Cătălin Botezatu în cadrul emisiunii, considerând că au fost promovate comportamente care contravin legii, scrie Mediafax.

"Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil – FONPC consideră că postul Antena 1 a încălcat legea difuzând, miercuri 18 aprilie 2012, emisiunea «Te pui cu blondele», în cadrul căreia au fost promovate comportamente care contravin legii, şi anume sexul cu o minoră. În cadrul emisiunii mai sus amintite, domnul Cătălin Botezatu a afirmat că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 14 ani", se arată într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel