Căsătorie inedită într-o atmosferă alarmantă, lângă vulcanul în erupție

FOTO: Pixabay.com
FOTO: Pixabay.com

S-au căsătorit sub un nor de fum şi cenuşă, lângă vulcanul aflat în erupție.

Un cuplu din Filipine s-a căsătorit la sfârşitul săptămânii trecute în provincia Cavite sub un nor imens de fum şi cenuşă provenit de la vulcanul Taal, aflat în erupţie, relatează dpa.

Fotografiile de la nunta lui Chino şi Kat Palomar au devenit în scut timp virale.

Starea de spirit era surprinzător de calmă în pofida fumului dens care era deja vizibil în zona ceremoniei, a declarat fotograful de la nuntă, Randolf Evan, citează Agerpres.

Sute de mii de persoane și-au părăsit locuințele

Evan a relatat modul în care vulcanul a început să erupă cu o oră sau două înainte de începerea nunţii şi a afirmat că spre sfârşitul ceremoniei a început să cadă cenuşă.

Peste 30.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele de pe insula vulcanică pe care se găseşte Taal, la sud de capitala Manila şi în zona din jurul său - o locaţie turistică extrem de populară.

Internauţii au răspuns cu uimire la fotografiile cu mirele şi mireasa şi cu petrecerea lor într-un cort de pânză albă luminat, sub nori de fum şi cenuşă, uneori străbătuţi de fulgere.

Au fost relaxaţi pe tot parcursul ceremoniei, deși atmosfera era alarmantă

Salutări celui care a organizat nunta, a afirmat un internaut. Asta va fi greu de egalat.

În pofida peisajului destul de alarmant, Evan a declarat că cei doi miri au fost foarte puţin afectaţi.

Au fost de fapt relaxaţi pe tot parcursul ceremoniei, a spus Evan.

Mai târziu am aflat că nunta era planificată de 8 ani şi aşteptau 2 copii, aşa că în această zi urma să fie specială indiferent ce se întâmpla, cu sau fără intervenţia vulcanului Taal, a mai spus el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel