Casa lui Constantin Noica de la Păltiniş, obiectiv turistic. Planul ministrului Turismului

Bogdan Trif, ministrul Turismului, a anunţat că îşi doreşte să transforme casa lui Constantin Noica din Păltiniş într-un obiectiv turistic deschis tuturor. 

"Cu proprietarii în mod direct eu nu am discutat. Dacă autorităţile publice locale nu reuşesc, o să ne implicăm noi de la centru. Dar în mod normal ar trebui aici, pe plan local, să reuşească. Este un punct de atracţie turistică. (...) În mod normal ar trebui să se implice autorităţile locale, dacă nu o să rezolve autorităţile locale, o să mă implic în mod direct. Dar jobul este al lor", a spus ministrul Trif.

În prezent, casa lui Constantin Noica din Păltiniş este deţinută de Gabriel Liiceanu, potrivit directorului Bibliotecii Judeţene ASTRA din Sibiu, Silviu Borş. 'Casa era în patrimoniul Bibliotecii. Era o filială a noastră', a declarat directorul Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu.

Turiştii care vizitează staţiunea Păltiniş pot vedea mormântul lui Constantin Noica, aflat în curtea schitului. De asemenea, turiştii pot vedea din exterior cabana unde a stat în ultimii ani ai vieţii filosoful şi eseistul Constantin Noica. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel