Casa Albă, refuz cooperare cu Congresul. Trump se declară complet exonerat

Donald Trump
Donald Trump

Casa Albă a anunţat miercuri că refuză să coopereze cu o comisie din cadrul Congresului în privinţa "anchetei ruse", acuzând-i pe democraţi că doresc să organizeze un "proces spectacol" împotriva preşedintelui Donald Trump, informează AFP.

Avocatul principal al Casei Albe, Pat Cipollone, a respins printr-o scrisoare solicitările de documente şi de mărturii transmise de Jerry Nadler, preşedintele puternicei comisii juridice din Camera Reprezentanţilor.

În opinia lui Cipollone, comisia nu are dreptul "să-i hărţuiască pe opozanţii săi politici" sau să "refacă fără autorizare" ancheta de acum încheiată a procurorului special Robert Mueller.

Un înalt oficial de la Casa Albă a declarat, sub protecţia anonimatului, că solicitările lui Nadler nu sunt "altceva decât o hărţuire a preşedintelui", un "soi de proces spectacol".

Preşedinţia americană consideră că majoritatea solicitărilor comisiei a fost acoperită de activitatea procurorului special.

În raportul său, procurorul special Robert Mueller l-a a exonerat pe Donald Trump de bănuielile de complicitate cu Rusia în timpul campaniei prezidenţiale din 2016.

Trump, exonerat de anchetă

Donald Trump s-a declarat complet exonerat de ancheta care a durat 22 de luni, dar opoziţia democrată consideră, dimpotrivă, că raportul Mueller conţine "indicii şi analize tulburătoare ce demonstrează că preşedintele Trump a obstrucţionat justiţia".

Ministrul Justiţiei Bill Barr a decis însă să nu deschidă o procedură judiciară împotriva lui Donald Trump pe această bază.

Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor a anunţat iniţierea unei proceduri foarte rare privind obstrucţionarea prerogativelor de a ancheta ale Congresului împotriva lui Barr, care refuză să vină să depună mărturie.

Jerry Nadler l-a acuzat deja pe Trump că "doreşte să se încoroneze rege", acuzaţie respinsă de Casa Albă.

Ancheta privind o posibilă complicitate între Moscova şi echipa de campanie a lui Donald Trump "a fost realizată în mod exemplar", a indicat înaltul oficial de la Casa Albă citat de AFP. "Problema este că (lui Nadler) nu îi plac concluziile sale".

Vezi și: SUA, zboruri suspendate spre Venezuela: Probleme de securitate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel