EXCLUSIV  Cartea hibrid, revoluţie pe piaţa din România. Alexander Hausvater lansează "Experimentul P" la Gaudeamus: O carte specială

Regizorul Alexander Hausvater lansează sâmbătă, la Gaudeamus, cartea "Experimentul P", un volum interactiv care, cu siguranţă, îi va captiva pe cititori. 

Sâmbătă, la Gaudeamus, regizorul Alexander Hausvater lansează o nouă carte, cu titlul "Experimentul P". Despre acest volum a vorbit, într-un interviu acordat DC News, Alexander Hausvater.

"Sâmbătă, la ora 16.00, la editura Integral – care a mai tipărit ‚Ce dacă’, o carte de-a mea, ‚Captiv în mine’ – va fi lansarea unei noi cărţi care se numeşte ‚Experimentul P’. E o carte cu textul în română şi engleză al spectacolului, cu diferite reacţii, cu părerile actorilor şi aşa mai departe. E o carte specială deoarece în momentul în care intri într-o anumită aplicaţie, pe fiecare pagină poţi să pui telefonul mobil şi îţi apar pe ecranul telefonului secvenţe din spectacol, interviuri cu mine, tot ce ai nevoie (n.r. - scanând un QR Code).

E  o modalitate de a capta. Teatrul este un fenomen efemer. Când lucram în Canada nu era ceva mai trist când jucai un spectacol de 5-6 săptămâni iar în ultima seară, după ultimul spectacol, se arde decorul. De o tristeţe teribilă, ca şi cum acel spectacol nu mai există. Aşa că noi trebuie să găsim o modalitate să captăm cu memoria, cu ce avem la dispoziţie, teatrul din perioada respectivă, din sala respectivă şi aşa mai departe", a declarat Alexander Hausvater.

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel