Carmen Dan, deficit mare de personal în poliție

Carmen Dan
Carmen Dan

Aproape 600 de tineri care au promovat examenul de admitere la Academia de Poliţie au depus, vineri, jurământul militar, în prezenţa ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, care a atras atenţia că există un deficit de personal în sistem.

'Începem anul universitar în forţă, cu una dintre cele mai mari promoţii - avem 580 de studenţi şi în primul semestru al acestui an au venit în rândurile noastre aproximativ 3.000 de absolvenţi, în luna noiembrie, mai aşteptăm să termine şcolile ministerului încă 2.800 de oameni care vor reîntregi marea familie a ministerului. Cu toate acestea, avem încă un deficit, cel mai mare fiind în Poliţie, undeva la 16%, Jandarmerie - 9%, Pompieri - 10%, însă suntem foarte determinaţi să acoperim acest deficit în continuare', a declarat Carmen Dan.

Deficit, recuperat după un calendar

Ea a precizat că strategia de recuperare a deficitului este conform calendarului, iar la finalizarea termenului preconizat se va putea spune că nevoia de personal din cadrul ministerului a fost acoperită într-un timp eficient, cu oameni bine pregătiţi. Seria 2018 este formată din aproximativ 400 de băieţi şi 200 de fete, studenţi la specializările Drept, Poliţie, Jandarmi, Pompieri, Poliţie de frontieră şi Penitenciare. Cea mai mare medie de admitere de anul acesta a fost 10, obţinută de un candidat înscris pentru locurile la Pompieri. Cinci dintre cei mai noi studenţi ai Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza' sunt elevi olimpici naţionali la Limba spaniolă, Istorie, Limba rusă şi Limba franceză. Alţi cinci studenţi beneficiază de prevederile Ordinului de Ministru privind şcolarizarea în unităţile de învăţământ ale MAI a copiilor angajaţilor răniţi sau decedaţi în misiune. De asemenea, 25 dintre studenţii care au promovat anul acesta examenul de admitere la Academia de Poliţie provin din rândul minorităţilor naţionale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel