Carmen Dan, declarațiile momentului despre Schengen

Carmen Dan
Carmen Dan

După Reuniunea Consiliului JAI, Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a susținut o declarație de presă, joi seară.

Carmen Dan a spus despre Comisia Europeană că este de acord ca România să adere la spațiul Schengen.

"Mă bucur să mă aflu alături de Comisarul european Dimitris Avramopoulos, prezența domniei sale fiind o dovadă în plus că Președinția română și a Consiliului Uniunii Europene și Comisia Europeană au priorități comune și lucrează foarte bine împreună. Sunt convinsă că această colaborare va conta în mod determinant în rezolvarea dosarelor dificile pe care le avem de gestionat", a spus Carmen Dan. 

"Sunt multe dosare dificile, cu care Uniunea se confruntă și pe care noi ni le-am asumat. Ni le-am asumat pentru că ne dorim ca Președinția României la Consiliul UE să însemne un moment de dezvoltare a capacităților europene în domenii esențiale. Și pentru că vorbeam de acest angajament, vreau să remarc obținerea acordului politic pe dosarul privind interoperabilitatea sistemelor de informații la nivelul Uniunii Europene, în urma trialogului de marți. Este un prim pas înainte într-un dosar foarte important pentru ceea ce înseamnă siguranța și securitatea spațiului european și o prioritate pentru președinția noastră", a mai spus Ministrul Afacerilor Interne. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel