Carmen Avram, după ce s-a retras: Foarte frumos, dar și foarte trist

Carmen Avram
Carmen Avram

Jurnaliștii Antena 3 și Antena 1 au obținut patru medalii de argint și două de bronz la New York Festivals and Film de la Las Vegas. Premiile au venit pentru materialele de la „În premieră”, emisiune realizată de Carmen Avram, și pentru un material de la Observator, „Femei în Afganistan”, al Soniei Simionov și al Loredanei Popovici.

Este o retragere în glorie? - aceasta a fost întrebarea pe care a primit-o Carmen Avram.

”Am putea spune și așa. A fost foarte frumos, dar și foarte trist. Pentru câțiva ani, cel puțin, îmi iau rămas bun de la această competiție care ne-a răsplătit așa de generos în ultimii ani. Mă înscriu într-o altă competiție cel puțin la fel de dură ca New York Festivals and Film de la Las Vegas, este competiția politică. Acolo există un singur premiu - realizarea promisiunilor pe care le-am făcut și le voi face în campania electorală”, a zis Carmen Avram.

Nu este prima dată când echipa de jurnaliști de la Antena 3 și Observator se bucură de premii la un astfel de festival internațional. Și anul trecut s-au întors acasă cu trei medalii şi trei nominalizări în finala New York Festivals de la Las Vegas.

Europarlamentare 2019

Carmen Avram este numărul doi pe lista PSD la alegerile europarlamentare 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel