Carlsberg, ''probabil nu cea mai bună bere din lume". Producătorul a spus adevărul. "Apa din cada în care a murit bunica"

Confruntată cu reacţia negativă a consumatorilor faţă de berea sa lager, compania Carlsberg a recunoscut că aceasta ''probabil nu'' este cea mai bună din lume.

În urma reacţiilor dure primite din partea consumatorilor la sloganul original al Carlsberg - Probably the best beer in the world (Probabil cea mai bună bere din lume) - care au însoţit scăderea vânzărilor, producătorul danez a lansat o nouă reţetă.

Probabil nu cea mai bună bere din lume. Aşa că am schimbat-o (Probably not the best beer in the world. So we've changed it), susţine noua campanie publicitară.

În cadrul noii campanii, producătorul de bere a făcut publice comentariile negative referitoare la vechea reţetă, printre acestea numărându-se o remarcă prin care berea anterioară era comparată cu "apa din cada în care a murit bunica". După schimbarea ingredientelor şi a metodei de fabricare, berea lager a fost relansată sub numele Carlsberg Danish Pilsner. Aceasta are acelaşi conţinut de alcool, de 3,8%, însă prezintă o aromă mai proaspătă şi mai plină".

Interesul consumatorilor în ceea ce priveşte berea lager mainstream a scăzut pentru că, deşi lumea a avansat, categoria mainstream nu a făcut-o. La Carlsberg UK, ne-am rătăcit. Ne-am concentrat pe cantitate, nu pe calitate; am devenit unii dintre cei mai ieftini, nu cei mai buni, a declarat Liam Newton, vicepreşedinte de marketing la Carlsberg UK.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel