Caricaturistul Luz și-a dat demisia de la CHARLIE HEBDO

"Nu voi mai fi niciodată Charlie Hebdo, dar voi fi întotdeauna Charlie", prin această declarație a anunțat Luz, caricaturistul care l-a desenat pe Mohamed după atacul terorist din Franţa, că pleacă din echipa redacțională de la Charlie Hebdo.

Caricaturistul a spus că durerea, doliul și furia nu îl lasă să se concentreze pe actualitate, pe știri. Atacul din 7 ianuarie asupra redacţiei, în care au murit 12 persoane, în mare parte colegi de-ai lui, i-a rămas întipărit în minte și nu poate trece peste acest lucru.

Înainte de interviul în care a anunțat că demisionează, Luz spunea că această căutare de idei amuzante legate de politica franceză îi consumă multă energie.

Caricaturistul abia a scăpat să fie ucis în atacul din ianuarie: el a dormit prea mult, şi astfel a ajuns la şedinţa redacţiei prea târziu. Când a ajuns la birou, i-a descoperit pe colegii săi caricaturişti şi editori morţi. Cei doi fraţi responsabili pentru carnajul din redacţie scăpaseră deja. Said şi Cherif Kouachi au fost ucişi două zile mai târziu, ca urmare a unui asediu al poliţiei efectuat la periferia Parisului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel