Care sunt afecțiunile pentru care nu vei mai fi primit la spital

spital
spital

Ministerul Sănătăţii a publicat o lista negativă de peste 300 de diagnostice pentru care se solicită spitalelor să reducă gradual internările. Printre aceste diagnostice se numără: pneumoniile virale, diabetul de tip 2 necomplicat, ateroscleroza cerebrală, diverse afecţiuni cardiace, astmul, ulcerul necomplicat şi alte afecţiuni gastrice necomplicate, hepatita alcoolică sau osteoartroza. Pentru acestea, ministerul ne trimite la medicul de familie sau în ambulator.

Dacă luăm ca exemplu afecțiunile sistemului respirator, ne dăm seama care este importanța acestei liste negative: "85% dintre pacienţii ce ajung la medic suferă de bronho pneumopatie obstructivă cronică (BPOC), astm sau alte afecţiuni pulmonare", a declarat prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie. O mare parte dintre aceștia vor fi redirecționați către ambulator sau medicul de familie.

"Medicii de familie sunt pregătiți pentru preluarea acestor pacienți, mai ales că oricum ei erau nevoiți să treacă pe la cabinetele lor pentru a cere trimiteri. Este nevoie ca pacienții să se obișnuiască cu prevenția și să se dezobișnuiască să aștepte ca afecțiunea să devină suficient de gravă pentru a merge direct la camera de gardă a spitalului", a declarat Doina Mihailă, președintele Federației Naționale a Patronatelor din Medicina de Familie, pentru De Ce News.

De Ce News vă prezintă lista completă de "afecțiuni a căror rezolvare poate fi realizată prin alte tipuri de servicii decât internări in secții de acuți", așa cum apare în pachetul de legi propus de Ministerul Sănătății:

A04.9 Infectia intestinala bacteriana, nespecificata A08.4 Infectia intestinala virala, nespecificata A09 Diareea si gastro-enterita probabil infectioase A46 Erizipelul A48.8 Alte boli bacteriane specificate A49.1 Infectia streptococica, nespecificata A49.9 Infectia bacteriana, nespecificata A51.3 Sifilis secundar al pielii si mucoaselor A51.5 Sifilis recent, latent A63.0 Veruce ano-genitale (veneriene) A69.2 Boala Lyme B02.9 Zona zoster, fara complicatii B05.9 Rujeola, fara complicatii B06.9 Rubeola, fara complicatii B07 Veruca de origine virala B17.8 Alte hepatite virale acute specificate B18.0 Hepatita virala cronica B cu agent Delta B18.1 Hepatita virala cronica B fara agent Delta B18.2 Hepatita virala cronica C B86 Scabia B90.9 Sechelele tuberculozei respiratorii si nespecificate B94.2 Sechelele hepatitei virale C44.9 Tumora maligna a pielii, fara precizare D04.3 Carcinom in situ pielea fetei, alte si neprecizate D17.0 Tumora lipomatoasa benigna a pielii si a tesutului subcutanat al capului, fetei si gitului D17.1 Tumora lipomatoasa benigna a pielii si a tesutului subcutanat al trunchiului D17.2 Tumora lipomatoasa benigna a pielii ai a tesutului subcutanat al membrelor D23.5 Tumora benigna pielea trunchiului D23.6 Tumora benigna pielea membrului superior, inclusiv umarul D23.7 Tumora benigna pielea membrului inferior, inclusiv soldul D50.0 Anemia prin carenta de fier secundara unei pierderi de sange (cronica) D50.8 Alte anemii prin carenta de fier D50.9 Anemia prin carenta de fier, nespecificata D51.0 Anemia prin carenta de vitamina B12, datorita carentei unui factor intrinsec D64.9 Anemia, nespecificata D89.8 Alte tulburari specificate implicand sistemul imunitar, neclasificate altundeva E01.1 Gusa multinodulara (endemica) legata de o carenta de iod E03.4 Atrofia tiroidei (dobandita) E03.8 Alte hipotiroidii specificate E03.9 Hipotiroidia, nespecificata E04.0 Gusa difuza netoxica E04.1 Nodul tiroidian unic, netoxic E04.2 Gusa multinodulara netoxica E06.3 Tiroidita autoimuna E06.5 Alte tiroidite cronice E10.65 Diabet mellitus tip 1 cu control slab E10.9 Diabet mellitus tip 1 fara complicatii E11.65 Diabet mellitus tip 2 cu control slab E11.8 Diabet mellitus tip 2 cu complicatii nespecificate E11.9 Diabet mellitus tip 2 fara complicatii E44.0 Malnutritia proteino-energetica moderata E44.1 Malnutritia proteino-energetica usoara E46 Malnutritia proteino-energetica nespecificata E66.0 Obezitate datorita unui exces caloric E88.1 Lipodistrofia, neclasificata altundeva E89.0 Hipotiroidism postprocedural F06.8 Alte tulburari mentale specificate datorite unei vatamari si disfunctii cerebrale si unei boli fizice F33.0 Tulburare depresiva recurenta, episod actual usor F33.9 Tulburare depresiva recurenta, nespecificata F34.8 Alte tulburari persistente ale dispozitiei [afective] F41.2 Tulburare anxioasa si depresiva mixta F43.2 Tulburare de adaptare F50.9 Tulburare de apetit, nespecificata F60.30 Tip impulsiv F70.0 Retardare mentala usoara cu declararea unei deficiente minime de comportament sau a nici uneia F80.1 Tulburare de limbaj expresiv G43.0 Migrena fara aura [migrena comuna] G44.8 Alte sindroame specificate de algie cefalica G45.0 Sindrom vertebro-bazilar G50.0 Nevralgia de trigemen G50.1 Algia faciala atipica H02.6 Xantelasma pleoapei H10.4 Conjuctivita cronica H60.3 Alte otite externe infectioase H65.0 Otita medie seroasa acuta H65.1 Alte otite medii acute nesupurative H65.2 Otita medie seroasa cronica H93.1 Acufene (tinnitus) I10 Hipertensiunea esentiala (primara) I20.8 Alte forme de angina pectorala I20.9 Angina pectorala, nespecificata I25.0 Boala cardio-vasculara aterosclerotica, astfel descrisa I25.10 Cardiopatia aterosclerotica a unor vase nespecificate I25.11 Cardiopatia aterosclerotica a arterei coronariene native I25.5 Cardiomiopatie ischemica I25.8 Alte forme de cardiopatie ischemica cronica I25.9 Cardiopatie ischemica cronica, nespecificata I34.0 Insuficienta mitrala (valva) I35.0 Stenoza (valva) aortica I35.1 Insuficienta (valva) aortica I35.2 Stenoza si insuficienta (valva) aortica I36.1 Insuficienta nereumatismala (valva) tricuspida I67.2 Ateroscleroza cerebrala I67.8 Alte boli cerebrovasculare, specificate I67.9 Boala cerebrovasculara, nespecificata I70.0 Ateroscleroza aortei I70.20 Ateroscleroza arterelor extremitatilor, nespecificata I70.9 Ateroscleroza generalizata si nespecificata I73.9 Boala vasculara periferica, nespecificata I77.1 Stenoza arterelor I78.8 Alte boli ale capilarelor I83.9 Vene varicoase ale extremitatilor inferioare fara ulceratie sau inflamatie I84.2 Hemoroizi interni fara complicatii I84.5 Hemoroizi externi fara complicatii I84.8 Hemoroizi nespecificati cu alte complicatii I88.1 Limfadenita cronica, exceptind cea mezenterica J00 Rino-faringita acuta [guturaiul comun] J02.9 Faringita acuta,nespecificata J03.9 Amigdalita acuta, nespecificata J06.8 Alte infectii acute ale cailor respiratorii superioare cu localizari multiple J06.9 Infectii acute ale cailor respiratorii superioare, nespecificate J12.8 Alte pneumonii virale J12.9 Pneumonia virala, nespecificata J15.8 Alte pneumonii bacteriene J18.1 Pneumonia lobara, nespecificata J18.8 Alte pneumonii, cu micro-organisme nespecificate J18.9 Pneumonie, nespecificata J20.9 Bronsita acuta, nespecificata J22 Infectii acute ale cailor respiratorii inferioare nespecificate J30.1 Rinita alergica datorita polenului J30.3 Alte rinite alergice J31.0 Rinita cronica J31.2 Faringita cronica J32.0 Sinuzita maxilara cronica J32.2 Sinuzita etmoidala cronica J32.4 Pansinuzita cronica J32.8 Alte sinuzite cronice J34.8 Alte boli specificate ale nasului si sinusului nazal J37.0 Laringita cronica J41.0 Bronsita cronica simpla J41.1 Bronsita cronica mucopurulenta J42 Bronsita cronica nespecificata J44.0 Boala pulmonara obstructiva cronica cu infectie acuta a cailor respiratorii inferioare J44.1 Boala pulmonara obstructiva cronica cu exacerbare acuta, nespecificata J44.8 Alte boli pulmonare obstructive cronice specificate J44.9 Boala pulmonara obstructiva cronica, nespecificata J45.0 Astmul cu predominenta alergica J45.1 Astmul nonalergic J45.8 Astmul asociat J45.9 Astm, nespecificat J47 Bronsiectazia J84.1 Alte boli pulmonare interstitiale cu fibroza J84.8 Alte boli pulmonare interstitiale specificate J84.9 Boala pulmonara interstitiala, nespecificata J84.9 Boala pulmonara interstitiala, nespecificata J90 Revarsare pleurala, neclasificata altundeva J94.8 Alte afectiuni pleurale specificate K04.4 Periodontita apicala acuta de origine pulpara K04.5 Periodontita apicala cronica K04.6 Abces periapical cu fistula K04.7 Abces periapical fara fistula K04.8 Chist radicular K04.9 Alte boli ale pulpei si tesuturilor periapicale si nespecificate K05.2 Periodontita acuta K05.3 Periodontita cronica K05.4 Parodontoza K06.1 Hiperplazia gingivala K06.8 Alte afectiuni specifice ale gingiei si ale crestei alveolare edentate K08.3 Radacina dentara restanta K09.0 Chist dentar legat de dezvoltare (odontogeneza) K10.2 Afectiuni inflamatorii ale maxilarelor K11.3 Abcesul glandelor salivare K20 Esofagita K21.0 Boala refluxului gastro-esofagian cu esofagita K21.9 Boala refluxului gastro-esofagian fara esofagita K25.3 Ulcerul gastric, acut fara hemoragie sau perforatie K26.3 Ulcerul duodenal, acut fara hemoragie sau perforatie K26.7 Ulcerul duodenal, cronic fara hemoragie sau perforatie K29.1 Alte gastrite acute K29.3 Gastrita superficiala cronica K29.4 Gastrita atrofica cronica K29.5 Gastrita cronica, nespecificata K29.6 Alte gastrite K29.7 Gastrita, nespecificata K29.8 Duodenita K29.9 Gastro-duodenita, nespecificata K30 Dispepsia K44.9 Hernia diafragmatica fara obstructie sau gangrena K52.2 Gastroenterite si colite alimentare si alergice K52.9 Gastroenterita si colita neinfectioase, nespecificate K58.0 Sindromul intestinului iritabil cu diaree K58.9 Sindromul intestinului iritabil fara diaree K59.0 Constipatia K59.8 Alte tulburari functionale specificate ale intestinului K70.1 Hepatita alcoolica K70.2 Fibroza si scleroza alcoolica a ficatului K73.0 Hepatita persistenta cronica, neclasificata altundeva K73.2 Hepatita activa cronica, neclasificata altundeva K73.8 Alte hepatite cronice, neclasificate altundeva K73.9 Hepatita cronica, nespecificata K74.0 Fibroza hepatica K74.2 Fibroza hepatica cu scleroza hepatica K75.2 Hepatita reactiva nespecifica K76.0 Degenerescenta grasoasa a ficatului, neclasificata altundeva K81.1 Colecistita cronica K81.8 Alte colecistite K82.4 Colesteroloza vezicii biliare K82.8 Alte boli specificate ale vezicii biliare K82.9 Boala vezicii biliare, nespecificata K86.0 Pancreatita cronica provocata de alcool K86.1 Alte pancreatite cronice K91.1 Sindroame dupa chirurgia gastrica K91.5 Sindromul de postcolecistectomie L03.01 Celulita degetului mainii L03.02 Celulita degetului piciorului L08.0 Piodermita L08.8 Alte infectii locale si specificate ale pielii si tesutului celular subcutanat L08.9 Infectii locale ale pielii si tesutului celular subcutunat, nespecificate L10.0 Pemfigus vulgar L20.0 Prurigo Besnier L20.8 Alte dermatite atopice L20.9 Dermatita atopica, nespecificata L23.8 Dermatita alergica de contact datorita altor agenti L23.9 Dermatita alergica de contact, cauza nespecificata L25.9 Dermatita de contact nespecificata din cauze nespecificate L27.2 Dermatita datorita ingestiei de alimente L28.2 Alte forme de prurigo L30.0 Dermita numulara L30.2 Autosensibilizarea cutanata L30.3 Dermatita infectioasa L30.4 Intertrigo eritematos L30.8 Alte dermatite specificate L30.9 Dermatita, nespecificata L40.0 Psoriazis vulgaris L40.3 Pustuloza palmara si plantara L40.5+ Artropatia psoriazica (M07.0-M07.3*, M09.0*) L43.8 Alte forme de lichen plan L43.9 Lichen plan, nespecificat L50.0 Urticaria alergica L50.8 Alte forme de urticarie L50.9 Urticaria, nespecificata L53.8 Alte afectiuni eritematoase specificate L53.9 Afectiune eritematoasa, nespecificata L60.0 Unghia incarnata L72.0 Chist epidermic L84 Bataturi si calozitati L90.8 Alte afectiuni atrofice ale pielii L92.3 Granulom datorit prezentei unui corp strain al pielii si tesutului celular subcutanat L92.8 Alte afectiuni granulomatoase ale pielii si tesutului celular subcutanat L97 Ulceratia membrului inferior, neclasificata altundeva L98.4 Ulceratia cronica a pielii, neclasificata altundeva L98.8 Alte afectiuni specificate ale pielii si tesutului celular subcutanat M10.00 Guta idiopatica, localizari multiple M15.0 (Osteo)artroza primara generalizata M15.3 Artroza secundara multipla M15.9 Poliartroza, nespecificata M16.0 Coxartroza primara, bilaterala M16.1 Alte coxartroze primare M17.0 Gonartroza primara, bilaterala M17.1 Alte gonartroze primare M17.4 Alte gonartroze secundare, bilaterale M51.2 Alta deplasarea a unui alt disc intervertebral specificat M51.3 Alta deteriorare a unui alt disc intervertebral specificat M51.8 Alte afectiuni specificate ale unui disc intervertebral M51.9 Afectiunea unui disc intervertebral, nespecificat M53.1 Sindrom cervico-brahial M54.10 Radiculopatia, localizari multiple in coloana vertebrala M54.16 Radiculopatia, regiune lombara M54.3 Sciatica M54.4 Lumbago cu sciatica M54.5 Dorsalgie joasa M54.6 Rahialgie toracica M54.86 Alte dorsalgii, regiune lombara M65.3 Deget "in resort" M70.2 Bursita olecraniana M71.30 Alte chisturi ale bursei, localizari multiple M71.34 Alte chisturi ale bursei, mana M79.20 Nevralgia si nevrita, nespecificate, localizari multiple M79.54 Corp strain rezidual in tesutul moale, mana M81.00 Osteoporoza postmenopauza, localizari multiple M96.1 Sindromul de pseudo-laminectomie, neclasificat altundeva N13.3 Hidronefroza, alta si nespecificata N30.0 Cistita acuta N39.0 Infectia tractului urinar, cu localizare nespecificata N39.3 Incontinenta urinara de stress N47 Hipertrofia preputului, fimoza, parafimoza N61 Afectiuni inflamatorii ale sanului N62 Hipertrofia sanului N64.2 Atrofia sanului N73.9 Boala inflamatorie pelviana feminina, nespecificata N75.1 Abcesul glandei Bartholin N80.1 Endometrioza ovarului N92.0 Menstruatie excesiva si frecventa cu ciclu menstrual regulat N92.1 Menstruatie excesiva si frecventa cu ciclu menstrual neregulat N92.4 Sangerari excesive in perioada de premenopauza N93.8 Alte sangerari anormale specificate ale uterului si vaginului N93.9 Sangerare anormala a uterului si vaginului, nespecificata N95.0 Sangerari postmenopauza N97.0 Infertilitatea femeii asociata cu anovulatie N97.1 Infertilitatea femeii de origine tubara N97.8 Infertilitatea femeii de alta origine N97.9 Infertilitatea femeii, nespecificata O02.1 Avort fals O03.4 Avort spontan incomplet, fara complicatii O08.5 Tulburari de metabolism urmand avortului si sarcinii ectopice si molare O12.0 Edem gestational O21.0 Hiperemeza gravidica usoara O21.1 Hiperemeza gravidica cu tulburari metabolice O23.1 Infectiile vezicii urinare in sarcina O23.4 Infectiile nespecificate ale tractului urinar in sarcina O34.2 Ingrijiri acordate mamei pentru cicatrice uterina datorita unei interventii chirurgicale anterioare R10.1 Durere localizata in partea superioara a abdomenului R10.3 Durere localizata in alte parti inferioare ale abdomenului R10.4 Alta durere abdominala si nespecificata R13 Disfagia R17 Icter, nespecificat R43.0 Anosmie R51 Cefalee R59.0 Ganglioni limfatici mariti localizati R63.3 Dificultati si proasta administrare a alimentatiei R72 Anormalitate a globulelor albe, neclasificate altundeva R73 Nivel ridicat al glucozei in sange S00.00 Leziune superficiala a scalpului, nespecificata S00.05 Leziune superficiala a scalpului, contuzie S00.7 Leziuni superficiale multiplea ale capului S00.85 Leziune superficiala a altor parti ale capului, contuzie S03.2 Luxatie a dintelui S22.32 Fractura a unei coaste, alta decat prima coasta S22.40 Fracturi multiple de coaste, nespecificate S22.42 Fracturi multiple de coaste, implicand doua coaste S60.0 Contuzie a degetului (degetelor) fara leziunea unghiei S60.1 Contuzie a degetului (degetelor) cu leziunea unghiei S60.2 Contuzie a altor parti ale pumnului si mainii S60.7 Leziuni superficiale multiple ale pumnului si mainii S60.84 Corp strain superficial (aschie) in pumn si mana S60.9 Leziune superficiala a pumnului si mainii, nespecificata S61.0 Plaga deschisa a degetului (degetelor) fara vatamarea unghiei S61.1 Plaga deschisa a degetului (degetelor) cu vatamarea unghiei S61.7 Plagi deschise multiple ale pumnului si mainii S61.88 Plaga deschisa a altor parti ale pumnului si mainii S61.9 Plaga deschisa a pumnului si a unei parti a mainii, parte nespecificata Z03.1 Observatie pentru suspiciunea de tumora maligna Z24.2 Necesitatea imunizarii contra rabiei Z46.6 Amplasarea si ajustarea unei proteze urinare Z50.1 Alte terapii fizice Z50.8 Ingrijiri implicand alte proceduri de reabilitare Z50.9 Ingrijiri implicand o procedura de reabilitare, nespecificata Z51.88 Alte ingrijiri medicale specificate Z76.2 Supravegherea si ingrijirea medicala a sanatatii altor sugari si copii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel