Caraş-Severin: Peste 30 de unităţi de învăţământ din judeţ nu au autorizaţii sanitare

Un număr de 32 de unităţi de învăţământ din judeţul Caraş-Severin nu deţin autorizaţii sanitare, însă au primit termene de conformare. 

'În judeţul Caraş-Severin avem 129 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, 399 structuri-clădiri, iar dintre acestea, 32 unităţi nu au autorizaţia sanitară, dar au plan de conformare, în timp ce două au probleme mai mari, în două sate. Celelalte sunt în diferite faze pe reabilitare cu finanţare prin PNDL 1, PNDL 2 şi din fonduri guvernamentale.

Din punctul de vedere al ISU, avem 32 de unităţi, toate cu lucrări structurale şi urmează ca după depunerea documentaţiei să-şi obţină şi aceste autorizaţii de funcţionare. Lucrările de igienizare au fost verificate şi nu avem probleme nici în şcoli şi nici în internate', afirmă prefectul judeţului Caraş-Severin, Matei Lupu.

Problemele instituţiilor de învăţământ fără autorizaţie sanitară sunt legate de lipsa apei potabile sau a apei curente ori grupuri sanitare neconforme. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) din Caraş-Severin recomandă autorităţilor locale ca acolo unde nu există încă posibilitatea alimentării cu apă potabilă să instaleze automate de apă iar toaletele să fie reabilitate şi igienizate în interiorul clădirilor. 'Desigur, condiţiile igienico-sanitare trebuie respectate şi în clasele de studiu şi în toate spaţiile funcţionale. Acolo unde condiţiile igienico-sanitare sunt în curs de îndeplinire, DSP poate acorda termene de conformare.

DSP Caraş-Severin a informat, în aceste zile, alături de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, Instituţia Prefectului despre situaţia exactă a unităţilor de învăţământ din judeţ cu privire la condiţiile igienico-sanitare', a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Caraş-Severin, Daniel Botgros. În ceea ce priveşte transportul şcolar, în Caraş-Severin sunt 99 de microbuze, din care 64 sunt înmatriculate la şcoli şi 35, la unităţile administrativ-teritoriale. Potrivit prefectului, până în data de 6 septembrie, toate aceste microbuze şcolare for fi verificate de angajaţii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel