UPDATE: Doi copii răniți / Carambol pe autostrada A1. Zece mașini implicate. Circulație îngreunată

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Două accidente în lanţ, s-au produs vineri seară pe autostrada A1, în zona municipiului Piteşti, circulaţia fiind îngreunată pe sensul Bucureşti-Piteşti.

UPDATE: Cinci persoane, printre care doi copii, au fost rănite. Potrivit ISU Argeș, primul accident s-a produs pe A1, la kilometrul 116. Au fost implicate șase autoturisme și un TIR. La fața locului s-a intervenit cu două autospeciale și două echipaje SMURD. În urma impactului, trei persoane, doi adulți și un copil, au suferit răni ușoare.

Al doilea eveniment rutier, în care au fost implicate trei mașini, a avut loc tot pe A1, în apropiere de Pitești. Două persoane au fost rănite, iar ISU a intervenit cu o autospecială și un echipaj SMURD.

___________________________________________________________________________________________________

Două accidente în lanţ, în care au fost implicate în total 10 autovehicule, s-au produs vineri seară pe autostrada A1, în zona municipiului Piteşti, circulaţia fiind îngreunată pe sensul Bucureşti-Piteşti.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, în primul eveniment rutier, produs la kilometrul 116, au fost implicate şase autoturisme şi un autocamion. La faţa locului au intervenit două autospeciale de pompieri şi două ambulanţe SMURD, trei persoane care prezentau leziuni uşoare având nevoie de îngrijiri medicale.

Al doilea accident s-a produs la kilometrul 116, în zona nodului rutier Piteşti Sud. Potrivit primelor informaţii, în evenimentul rutier soldat cu două victime, găsite conştiente, au fost implicate trei autoturisme, la faţa locului intervenind o autospecială de pompieri şi o ambulanţă SMURD. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că circulaţia se desfăşoară îngreunat, doar pe banda a doua, pe sensul Bucureşti - Piteşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel