Cântăreață de muzică populară, bătaie cu vecina. Motivul halucinant

O cunoscută cântăreață de muzică populară este acuzată de o vecină de bloc că i-a rupt mâna, în bătaie, după ce ar fi lovit-o cu o bâtă.

Teodora Pană strigă că de fapt victima este ea și a sărit să-și scoată copiii din ghearele vecinei, supărată că i-au alergat pisica. Mai mult, aceasta s-a ales cu daune la silicoane, din cauza recalcitrantei stăpâne a pisicii. Plângerea la poliție a fost făcută și de una și de cealaltă.

Bătaia, pornită din cauza unui pisoi

Bătaia din fața blocului a ajuns la public pentru că vecina cântăreței de muzică populară s-a plâns tuturor că are mâna în ghips din cauza artistei, iar varianta femeii de 51 de ani a fost că totul a început de la un pisoi.

Copilul Teodorei Pană a vrut să se joace cu pisica, însă mama lui i-ar fi interzis și i-ar fi zis că animalul e plin de purici, așa că stăpâna s-a luat și ea de cântăreață.

Enervată că stăpâna pisicii a trimis-o să cânte la altă masă, interpreta s-ar fi năpustit cu o bâtă asupra ei, a acuzat femeia, care se jură că are concediu medical și certificat de la legiști că Teodora Pană i-ar fi rupt mâna și i-a făcut plângere penală agresoarei, susține România TV.

Stăpâna pisicii, șantaj asupra familiei cântăreței

Scandalul s-ar fi oprit când a apărut soțul solistei.

Varianta cântăreței și a soțului ei este alta decât a vecinei și spun că aceasta s-ar fi lăudat că o să le ia 10 mii de euro în instanță și că de fapt, nu are nicio mână ruptă și asta vor demonstra la judecată. Nu a dat nimeni cu parul și Teodora ar fi intervenit doar ca să-și apere copiii din ghearele vecinei nervoase că-i deranjează pisica.

Daune la silicoane

Victima în toată povestea ar fi chiar cântăreața, acuză soțul ei, care a și depus plângere pentru lovire. 

După ce s-a contrat cu vecina în fața blocului, Teodora s-a ales cu daune la silicoane și ar fi făcut mai multe vizite și controale la medicii din București. Teodorei i s-ar fi dizlocat proteza de la un sân din cauza busculadei, mai spun sursele România TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel