Caniculă în weekend. Cum va fi vremea în Bucureşti

Caniculă
Caniculă

În weekend, vremea se menține călduroasă, în unele zone temperaturile urmând să atingă și chiar să depășească pragul canicular, potrivit ANM. Cele mai ridicate valori termice se vor înregistra duminică, atunci când izolat, se ating 38 grade Celsius în vestul și sudul Olteniei.

Vremea în acest weekend se menține călduroasă în cea mai mare parte a țării, precizează pentru MEDIAFAX meterogolul de serviciu al ANM. Sâmbătă, indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge sau depăși ușor pragul critic de 80 de unități, iar pe suprafețe mici, va fi caniculă.

„Cer mai mult senin sâmbătă, exceptând orele amiezii și ale serii, când cu o probabilitate mai mare la deal și la munte, precum și în nord, înnorări temporare, însă doar izolat, posibile ploi de scurtă durată, slab și moderat vântul, maximele se vor încadra între 27 și 36 de grade Celsius, izolat posibil, 37 de grade în extremitatea sudică și vestică a Olteniei și minimele între 12 grade în estul Transilvaniei și 22-23 de grade în nordul litoralului și izolat în Dealurile de Vest”, spune reprezentantul ANM.

În ceea ce privește ziua de duminică, meteorologul de serviciu a precizat că vremea se va menține călduroasă și chiar caniculară în anumite zone ale țării. „În orele amiezii în zonele de câmpie și de podiș, vremea va fi caniculară, disconfortul temic accentuat, indicele temperatură-umezeală va atinge și ușor depăși pragul critic de 80 de unități, maxime între 27 de grade pe litoral și 37 de grade, cu totul izolat posibil chiar 38 de grade în vestul și sudul Olteniei. Minime între 11 și 24 de grade Celsius cu cele mai ridicate valori în Dealurile de Vest”, informează meteorologul de serviciu.

Cerul va fi mai mult senin duminică, exceptând nordul țării și zona montană

„Aici după-amiaza și seara înnorări trecătoare, izolat ploi de scurtă durată și descărcări electrice, slab și moderat vântul cu unele intensificări în timpul ploilor”, precizează reprezentantul ANM.

În Capitală, în acest weekend vor înregistra valori caniculare. „Vreme frumoasă și călduroasă, chiar caniculară în orele amiezii în acest weekend, când și disconfortul termic va fi în creștere, indicele temperatură-umezeală urmând a atinge și foarte probabil, ușor depăși pragul critic de 80 de unități”, spune meteorologul de serviciu.

În București, vor fi în jur de 34 de grade Celsius

Sâmbătă, în București, vor fi în jur de 34 de grade Celsius, în timp ce duminică acestea vor înregistra valori în creștere, cu temperaturi în jur de 35-36 de grade, fără precipitații. Pe litoral vremea se va menține, de asemenea, frumoasă, fiind multe intervale însorite fără ploi. „Vânt slab și moderat, cam 27 de grade, 28 în aer, în jur de 23- 24 grade apa mării”, precizează reprezentantul ANM.

Și la munte va fi vreme frumoasă în acest weekend, mici excepții fiind posibile doar în anumite zone. „Pe parcursul după-amiezelor și serilor vor fi înnorări temporare și doar cu totul izolat, cel mai probabil în partea de nord a Carpaților Orientali să-și facă apariția și ploile de scurtă durată”, a conchis meteorologul de serviciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel