Candidatul la prezidențiale care a surprins astrologii. ”Acum a venit momentul. I se întâmplă chiar în ziua alegerilor”

Alegeri Prezidențiale 2019/ Foto Agerpres
Alegeri Prezidențiale 2019/ Foto Agerpres

Un candidat la alegerile prezidențiale uimește astrologii, fiind foarte favorizat de astre. 

”Se întâmplă chiar în ziua alegerilor prezidențiale”

”Mircea Diaconu trece printr-o perioadă care a început în 2015 și continuă până-n 2024 de foarte mult sprijin, resurse extreme, electorat. Anul acesta, inclusiv de ziua alegerilor - atât turul întâi, cât și al doilea, se formează o combinație direcțională de apă, elementul lui cel mai favorabil. Din acest punct de vedere, este foarte norocos. Din punct de vedere numerologic, este un an personal 3 și, ținând cont de cifra destinului 5, este un an foarte bun pentru el. După sistemul lui Pitagora, e într-un an personal 7, sub cifra 1, ca și Iohannis, adică la mâna sorții sunt amândoi. Dacă Iohannis e poziția numărul 1 pe buletinul de vot, Mircea Diaconu e poziția numărul 10, adică tot numărul 1. Din punct de vedere al astrologiei japoneze, este cel mai bine aspectat dintre toți candidații. Este într-un an de ascensiune și acțiune. Reprezintă zorile, primăvara, un an în care trebuie să treci la treabă, în care ai un sentiment natural de speranță și optimism, care-ți un destin foarte luminos și ești foarte activ, ai drum liber pentru progres, îți atingi obiectivele și ambițiile, acționezi rapid și te simți norocos, perioadă de progres rapid, a cărui temă e mergi înainte. Este surprinzător de bine aspectat Mircea Diaconu și l-aș putea vedea în turul doi”, a spus astrologul Nelu Vicleanu, în emisiunea ”Voi cu Voicu”, la Antena 3, despre șansele lui Mircea Diaconu la prezidențiale. 

”Acum a venit momentul să fie susținut și împins în față. Rană ancestrală care se vindecă!”

Și astrologul Minerva susține același lucru: ”Îmi pare foarte bine susținut, în special pe partea de Săgetător. Are Chiron acolo, e vindecarea pe care trebuie să și-o aducă. Într-o altă existență, a fost un conducător detronat și acum a venit momentul ca el să fie susținut și împins în față. E o rană ancestrală care se vindecă prin acest lucru. Fiind un ”1”, s-ar putea să avem surprize, fiind la mâna destinului. Are Mercur în Balanță, deci mare capacitate de a-și realiza visele. Saturn din Fecioară îl susține în tot ce face. Luna în Vărsător îl determină să aleagă căi atipice. S-ar putea să avem surprize”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel