Preşedinţia SUA, candidați. Joe Biden, ţinta atacurilor. "Nu e vorba de o pomană"

Zece politicieni care îşi dispută poziţia de candidat al Partidului Democrat la preşedinţia SUA s-au confruntat din nou joi într-o dezbatere de două ore, televizată în direct de NBC, MSNBC şi reţeaua de limbă spaniolă Telemundo, după care DPA remarcă atacurile la adresa fostului vicepreşedinte Joe Biden.

Mai mulţi candidaţi la nominalizarea din partea democraţilor au criticat politica preşedintelui Donald Trump privind imigraţia, în special prin prisma efectelor asupra situaţiei de la frontiera cu Mexicul. În colimator s-au aflat de asemenea atitudinea actualei administraţii republicane faţă de aliaţii Washingtonului şi negarea realităţii modificărilor climatice.

Imigraţia a fost un punct de maxim interes în cea de-a doua dezbatere a democraţilor. Săptămâna aceasta, fotografia unui tată din Salvador înecat în Rio Grande împreună cu fetiţa sa a stârnit indignare faţă de suferinţele pe care le îndură migranţii care încearcă să treacă din Mexic în Statele Unite. Majoritatea candidaţilor au fost de acord că trecerea ilegală a frontierei ar trebui să constituie o contravenţie, nu o infracţiune şi toţi cei zece au susţinut că propunerile lor privind o asigurare federală de sănătate vor include milioane de persoane aflate ilegal în SUA.

"Nu e vorba de o pomană"

"Nu e vorba de o pomană", a afirmat Pete Buttigieg, primarul oraşului South Bend din statul Indiana. "Este un program de asigurări şi nu ne facem niciun serviciu nouă înşine dacă 11 milioane de oameni fără acte din ţara noastră nu au acces la îngrijiri medicale".

Biden a declarat că asigurarea serviciilor medicale pentru imigranţii ilegali ar veni în sprijinul celor care contribuie la bunăstarea ţării şi plătesc atât impozite, cât şi contribuţii la asigurările sociale.

Trump, aflat în Japonia cu ocazia summitului G20, i-a ironizat pe candidaţi printr-un mesaj pe Twitter referitor la poziţiile lor privind asigurările de sănătate şi imigranţii fără acte: "Toţi democraţii s-au declarat pur şi simplu de acord să li se dea milioane străinilor ilegali. Ce-ar fi să avem mai întâi grijă de Cetăţenii Americani?".

Reformă mai amplă a imigraţiei

Mai mulţi candidaţi au cerut şi o reformă mai amplă a imigraţiei, inclusiv o procedură pentru obţinerea cetăţeniei americane pentru străinii aflaţi în SUA fără forme legale, precum şi protecţie pentru imigranţii sosiţi în ţară când erau copii.

Imigraţia a fost discutată şi miercuri, în cadrul primei dezbateri a celor zece democraţi. Julian Castro, fost secretar pentru locuinţe şi dezvoltare urbană în mandatul preşedintelui Barack Obama, şi-a provocat adversarii să susţină abrogarea unei legi care incriminează la nivel federal trecerea ilegală a frontierei.

Biden, plasat cel mai bine în primele sondaje de opinie, a fost atacat joi de mai multe ori. Printre altele, senatoarea Kamala Harris, care este afro-americană, a apreciat că a fost "dureros" să îi audă comentariile de luna aceasta despre modul în care a colaborat cu doi senatori care "şi-au construit reputaţiile şi carierele pe baza segregării rasiale din această ţară". Harris a recunoscut că nu îl consideră rasist pe fostul vicepreşedinte, dar l-a acuzat de colaborarea cu cei doi senatori, la începuturile carierei sale de 36 de ani în Senatul SUA, când s-a opus transportului cu autobuze al elevilor la şcolile în care fusese abolită segregarea. Ea şi-a amintit că a beneficiat de autobuzele şcolare, ceea ce nu ar fi fost posibil dacă ar fi fost aplicate politicile respective.

"Nu îi apreciez pe rasişti"

Biden a replicat că Harris i-a descris cariera în mod incorect. "Nu îi apreciez pe rasişti", a spus el, adăugând că toată viaţa a fost un susţinător al drepturilor civile şi s-a opus doar transportului cu autobuze ordonat de guvernul federal, nu şi celui impus de administraţiile locale. Fostul vicepreşedinte, care are 76 de ani, a fost nevoit să se apere şi de atacurile legate de faptul că este bătrân. Congresmanul Eric Swalwell, în vârstă de 36 de ani, i-a cerut "să predea ştafeta" unei generaţii mai tinere.

Biden a replicat că nu se cramponează de ştafetă, iar senatorul Bernie Sanders, cu un an mai în vârstă decât el, a susţinut că nu este o problemă de generaţii, ci de îndrăzneala de a se ridica în faţa marilor corporaţii, inclusiv a companiilor de asigurări de sănătate şi a industriei combustibililor fosili.

Spre finalul dezbaterii s-a ajuns la relaţiile externe. Mai mulţi candidaţi au promis că se vor strădui, din prima zi a mandatului la Casa Albă, să repare daunele produse de actualul preşedinte. Biden a afirmat că, în calitate de vicepreşedinte, a acţionat pentru retragerea trupelor americane din Irak şi Afganistan. Alţi candidaţi, printre care şi Sanders - de asemenea bine cotat în sondaje - au susţinut că ar efectua retragerea în cel mai scurt timp posibil.

Promisiuni de "resetare" a relaţiilor cu China

Au existat şi promisiuni de "resetare" a relaţiilor cu China, în special în sensul cooperării în domeniile comerţului şi schimbărilor climatice. Buttigieg a afirmat că este prea devreme să decidă care ţară va fi prima pe care o va contacta dacă este ales preşedinte. "Relaţiile noastre cu întreaga lume trebuie să se schimbe", a susţinut el.

Preşedintele Trump va candida pentru realegere, prin urmare în Partidul Republican nu va exista o competiţie internă similară cu cea din Partidul Democrat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel