Candidat PMP la prezidențiale. Mihail Neamțu se retrage în favoarea lui Theodor Paleologu

Dan Carp / 24 aug 2019 / 19:47
Mihail Neamțu4
Mihail Neamțu4

Mihail Neamțu a anunțat, sâmbătă, pe Facebook, că se retrage din cursa internă a Partidului Mișcarea Populară pentru alegerile prezidențiale în favoarea lui Theodor Paleologu.

"În ultimele săptămâni, am primit mii de mesaje care m-au încurajat să candidez la alegerile pentru Cotroceni. Am fost onorat ca Partidul Mișcarea Populară să mă considere prezidențiabil. M-a bucurat, de asemenea, susținerea platformei Alternativa Dreaptă și suportul arătat de numeroși lideri ai societății civile. Le mulțumesc tuturor pentru încredere! Gândurile dumneavoastră mi-au atins inima și m-au convins că e momentul să trec la acțiune. Analizele și comentariile sunt necesare, dar insuficiente. (...) După o reflecție mai adâncă, am decis că este înțelept să-l sprijin pe Toader Paleologu în cursul alegerilor din această toamnă. Celor care mi-au susținut cu pasiune candidatura le mulțumesc pentru entuziasm și le spun că am împlinit relativ recent 40 ani. Și-n 2020, și-n 2024, și-n 2028, mă voi strădui să le reprezint valorile și idealul. Prin urmare, nu-i o renunțare, ci doar un pas pentru consolidarea unui proiect de echipă”, a scris Mihail Neamțu, pe Facebook.

El salută decizia lui Theodor Paleologu de a candida la prezidențiale din partea PMP.

„Am salutat, de asemenea, dorința lui Toader Paleologu de-a candida la alegerile prezidențiale din 2019. Pe lângă specializarea academică de anvergură internațională, umorul savant și experiența parlamentară îl recomandă pe Toader drept un excelent candidat al Dreptei conservatoare”, mai scrie Neamțu.

Totodată, Mihail Neamțu anunță că va rămâne în PMP.

[citeste si]