Cancerul pancreatic, ucigașul tăcut

Boala care i-a ucis pe Aretha Franklin, Steve Jobs și Patrick Swayze, cancerul pancreatic, este a patra cauză principală a deceselor provocate de cancer, la nivel mondial, fiind responsabil pentru 7% din toate decesele legate de cancer atât la bărbați, cât și la femei. Simptomele sale nu sunt însă ușor de identificat, așa că diagnosticul se pune mai greu în fazele incipiente ale bolii. Vă preentăm un mini-ghid care cuprinde formele de cancer, simptomele în faze incipiente și avansate, factorii de risc, dar și prevalența și rata de supraviețuire, în România. 

Cancerul pancreatic, boala care i-a ucis pe Aretha Franklin, Steve Jobs și Patrick Swayze, este a patra cauză principală a deceselor provocate de cancer, la nivel mondial, fiind responsabil pentru 7% din toate decesele legate de cancer atât la bărbați, cât și la femei.

El apare atunci când celulele din pancreas, un organ glandular din spatele stomacului, încep să se multiplice fără control și formează un neoplasm.

Aproximativ 75% din toate carcinoamele pancreatice apar la capul sau gâtul pancreasului, 15-20% apar în corpul pancreasului și 5-10% apar în coada lui, conform medscape.com.

Pancreasul are două zone distincte:

- zona exocrină, cea care produce enzimele digestive și care rerezintă 95% din volumul pancreasului;

- zona endocrină, cea care produce insulina și alți hormoni.

Tipuri de cancer pancreatic și unde apar ele

Cum zona exocrină e cea mai mare, majoritatea tipurilor de cancer pornesc de aici. Dintre ele, cel mai frecvent - circa 95% din cazuri - este adenocarcinomul pancreatice.

Pe lângă el, mai pot fi:

- carcinomul adenoscuamos;

- carcinomul cu celule scuamoase, cu celule mari sau cel cu celule acinare.

Din zona endocrină se declanșeză rar cancere. Aici e vorba de cancerul cancer pancreatic neuroendocrin (sau cancerul pancreatic al celulelor insulare), denumit în funcție de celulele care îl declanșează: insulinom, glucagonom, gastrinomul, somatostatinom sau vipom.

Mai există o formă apropiată de cancerele pancreatice, care se dezvoltă în locul în care ductul care drenează pancreasul se întâlnește cu intestinul subțire - cancerul ampular sau carcinomul ampulei Vater.

Semne și simptome

Simptomele inițiale ale cancerului pancreatic sunt adesea nespecifice și subtile la debut. Practic simptomele lui sunt ușor de trecut cu vederea până când acesta nu a ajuns deja în afara pancreasului.

În mod obișnuit, pacienții raportează declanșarea progresivă a simptomelor nespecifice, cum ar fi anorexia, starea de rău, greața, oboseala și a durerilor epigastrice sau de spate.

Pacienții cu cancer pancreatic pot prezenta următoarele semne și simptome:

- Pierderea semnificativă în greutate, pierderea apetitului și stare generală de rău;

- Creșterea glicemiei;

- Durere abdominală epigastrică, uneori cu radiație a durerii în regiunea mediană sau inferioară;

- Balonare abdominală,

- Grețuri și diaree;

- Grăsime în scaun și scaun de culoare deschisă.

- Icter, dacă tipul de cancer blochează ductul biliar;

- Prurit, dacă se varsă prea multă bilă în sânge;

- Depresie; 

În formele notabile sau avansate, simptomele sunt: 

- Tromboflebită migratorie (semnul lui Trousseau) și tromboza venoasă, poate fi prima reprezentare a bolii; 

- Vezica biliară palpabilă (semnul lui Courvoisier);

- Dezvoltarea avansată a bolii în intra-abdominal: prezența ascitei, o masă abdominală palpabilă, hepatomegalia din metastazele hepatice sau splenomegalie din obstrucția venei portal;

- În cazuri avansate: metastaze periombilicale subcutanate (sau nodul Surorii Mary Joseph);

- Prezența posibilă a unei mase metastatice palpabile în punga rectală (raftul Blumer);

- Posibilitatea prezenței nodurilor cervicale metastatice palpabile: Nodurile pot fi palpabile în spatele capătului medial al claviculei stângi (nodul Virchow) și în alte părți din zona cervicală. 

Statistică în România

În țara noastră, potrivit cancer360.ro, cancerul este poate cel mai agresiv cancer din rândul românilor, cu o rată de supravieţuire la 5 ani de doar 4%.

Circa 80% dintre cancerele pancreatice sunt depistate mult prea târziu, când boala a avansat prea mult, şi doar 10-30% dintre cei care suferă intervenţii chirurgicale de extirpare a tumorii trăiesc 5 ani.

Factorii de risc pentru cancerul pancreatic includ:

- fumatul;

- supraponderalitatea;

- istoricul personal de diabet sau pancreatită cronică, de cancer pancreatic sau pancreatită;

- anumite boli ereditare, precum sindromul neoplaziei endocrine multipe tip 1 (MEN1), cancerul de colon nonpolipozic ereditar (HNPCC, sindromul Lynch), sindromul von Hippel-Lindau, sindromul Peutz-Jeghers, sindromul de cancer ovarian şi mamar ereditar, sindromul melanomului cu aluniţe multiple şi atipice în familie (FAMMM), mai arată sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel