EXCLUSIV  Cancer la sân. Adela Chirică spune ce i-a salvat viaţa. Ce trebuie să ştie TOATE femeile

Adele Chirică și Davis
Adele Chirică și Davis

Adela Chirică, mama lui Davis, diagnosticat cu sindromul Dravet, şi președinta Asociației pentru Dravet și alte epilepsii rare, a povestit, pentru DC News, despre momente dificile din viaţa ei şi despre un pericol în viaţa femeilor.

În contextul în care, recent, a fost marcată Ziua luptei împotriva cancerului de sân, Adela Chirică a discutat cu redactorii DC News despre un subiect personal, dorind să ridice, prin experienţa ei, şi un semnal de alarmă.

„Pentru mine, mult timp, cancerul era ceva ce nu puteam nici să rostesc. Tatăl mea a murit de cancer şi bunica mea la fel. Am văzut ce înseamnă să te lupţi cu el şi cum într-o secundă distruge tot. Aşa că vestea pe care am primit-o anul trecut, că sunt suspectă de cancer, nu m-a şocat. Cumva ştiam şi simţeam că eu voi urma, doar că încercam să nu mă gândesc la asta", spune Adela.

Mai spune că este un exemplu negativ, deoarece, în ciuda experienţei din familia sa, „nu îmi făceam niciodată control şi încercam să amân la infinit! Din păcate, dar şi din fericire, am ajuns la doctor în timp util".

Un control şi o operaţie i-au salvat viaţa

„Totul s-a întâmplat atât de repede", îşi aminteşte Adela. „În mai puţin de o săptămână, am aflat şi am fost şi operată, încât nu am apucat să mă gândesc prea mult la ce mi se întâmplă", spune ea, alegând să vorbească în mod public despre experienţa sa, „din dorinţa de a nu mai face nimeni ca mine, din dorinţa de a face femeile să înţeleagă că trebuie să meargă anual la control".

Prevenţia face diferenţa dintre ACUM şi PREA TÂRZIU

„Prevenţia face diferenţa dintre acum şi prea târziu" este unul dintre mesajele pe care vrea să le transmită. „De fiecare dată când îmi povestesc experienţa, primesc multe mesaje de la femei care au ajuns la control datorită mie. Şi asta mă face să cred că nu am trăit această experienţă degeaba. Că nu a fost întâmplător", spune președinta Asociației pentru Dravet și alte epilepsii rare.

Diagnosticul a schimbat-o. „Dacă până acum aveam grijă doar de ceilalţi şi niciodată de mine, am realizat că trebuie să schimb asta. Şi că pentru a putea ajuta, trebuie ca eu să fiu bine! Am realizat, din nou, că ziua de mâine nu e o garanţie şi nici măcar o promisiune şi că trebuie să iubim viaţa asta aşa cum e... cu bune şi rele!", spune Adela.

Pe Odette am pierdut-o... cancerul a învins!

„Prietena mea, Odette, care se lupta cu cancerul, îmi spunea mereu vreau să trăiesc şi îmi place al naibii de tare viaţa asta, indiferent cât de grea e... Pe Odette am pierdut-o... cancerul a învins!

Nu aş mai putea pierde pe nimeni din cauza cancerului. Nici măcar pe mine. Şi mai ales pe prietena mea de suflet, care este motivaţia mea în această poveste, care, deşi are cancer avansat, are o forţă şi o putere incredibilă! Şi tatăl meu a luptat cât a putut să trăiască. Din păcate, pentru el a fost prea târziu.

Cred că oamenii gândesc că nu li se poate întâmpla lor. Însă cancerul nu alege. Loveşte direct. Şi tocmai din această cauză este atât de important să mergem la control, pentru că un cancer descoperit în faza incipientă are şanse mari, foarte mari de vindecare", mai spune Adela.

Sfat pentru femei

„Aşa că, dacă eşti femeie şi ai peste 20 de ani, fă-ţi o ecografie la sân, iar dacă ai peste 30 ani, o mamografie. Şi învaţă de la mine... dacă nu o faci pentru tine, fă-o pentru cei care te iubesc şi care nu ar putea să trăiască fără tine!

Eu sunt monitorizată la oncologie şi îmi respect programul de monitorizare cu sfinţenie! Pentru că ştiu că fiul meu are nevoie de mama lui alături, pentru că ştiu că nu ar putea să trăiască fără mine şi pentru că îmi doresc să îl văd mare şi să îi fiu alături cât mai mult timp posibil!", este mesajul transmis de președinta Asociației pentru Dravet și alte epilepsii rare.

[citeste si]

La data de 30 septembrie 2014, Senatul și-a asumat o Declarație, prin care ziua de 1 octombrie este recunoscută ca Zi națională de luptă împotriva cancerului de sân, cancerul reprezentând „o problemă majoră de sănătate publică pe plan mondial". Decretarea acestei zile are menirea de a încuraja cetățenii, agențiile guvernamentale, companiile private, organizațiile non-profit, precum și toate celelalte grupuri interesate să se alăture activităților ce au drept scop creșterea gradului de conștientizare a ceea ce românii pot face pentru a preveni cancerul de sân.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel