Campioana ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe, la a treia victorie consecutivă în campionat

Campioana ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe a reuşit a treia sa victorie consecutivă în acest debut al Ligii Naţionale de baschet feminin, 90-54 cu CS Rapid Bucureşti, miercuri, pe teren propriu.

Andra Mandache, cu 22 puncte, 10 recuperări, a fost cea mai bună de la gazde, iar veterana Florina Gabriela Stanici (Diaconu) s-a remarcat de la Rapid, cu 19 puncte.

CS Universitatea Cluj a dispus de CSU Rookies Oradea cu 89-48, condusă de Mariah King, 27 p, 8 rec, 3 pase decisive, şi Artavia Ford, 22 p, 10 rec.

CS Municipal Târgovişte a învins-o clar pe CS Agronomia Bucureşti, cu 73-47, MVP-ul gazdelor fiind Gabriela Irimia, cu 29 p, 13 rec.

Kaila Mobley, cu 23 p, 14 rec, 5 pd, a fost una dintre artizanele victoriei echipei ACS KSE Tg. Secuiesc în deplasare cu BC Sirius Târgu Mureş, scor 80-43.

CS Municipal Alexandria a întrecut-o pe Phoenix Ştiinţa Constanţa cu 69-58, cele mai bune jucătoare ale gazdelor fiind Mihaela Elena Mihai, 22 p, 4 pd, şi Georgiana Viorela Voicu, 18 p, 14 rec.

În Grupa Est, pe primul loc se află ACS Sepsi SIC Sf Gheorghe, cu 6 puncte (3 jocuri), urmată de CS Agronomia, 3 p (2 j), CSTBv Olimpia CSU Braşov, 3 p (2 j), etc.

În Grupa Vest, CS Universitatea Cluj şi ACS KSE Tg. Secuiesc se află pe primele locuri, cu 2 puncte (1 joc).
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel