EXCLUSIV  Călin Popescu-Tăriceanu, PRIMUL interviu după întoarcerea din SUA. Decizii cu impact major pentru scena politică

Tăriceanu
Tăriceanu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, vine la DC News joi, 11 aprilie.    

Este primul interviu dat de Călin Popescu-Tăriceanu după întoarcerea din SUA. Președintele Senatului vine la DC News cu informații în exclusivitate după vizita în America. 

Emisiunea în care este invitat Călin Popescu-Tăriceanu va fi difuzată joi, 11 aprilie, de la ora 13.00 atât pe Facebook DC News, cât și pe Youtube DC News. Interviul va fi realizat de analistul politic Bogdan Chirieac.

Călin Popescu-Tăriceanu va face dezvăluiri care vor influența lumea politică. Stați pe DC NEWS!

Tăriceanu, întâlnire cu Mike Pence

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, aflat într-o vizită la Washington, a avut o întrevedere, miercuri, cu vicepreşedintele Statelor Unite, Mike Pence, preşedinte ex-officio al Senatului SUA, şi cu gen. lt. (r) Keith Kellogg, consilierul acestuia pentru securitate naţională.

Călin Popescu-Tăriceanu l-a invitat pe Mike Pence să efectueze o vizită în România, "pentru a constata trăinicia relaţiei transatlantice pe segmentul relaţiei cu România şi pentru a se informa nemijlocit, într-o ţară din prima line a flancului estic al NATO, asupra realităţilor şi actualitatea temelor discutate".

De asemenea, preşedintele Senatului a reliefat rolul important pe care îl are România în adaptarea şi implementarea măsurilor de apărare şi descurajare pe flancul estic al NATO şi a pledat pentru întărirea prin diversificare a dialogului politic România - SUA şi pentru sporirea participării economice şi strategice a SUA pe teritoriul României, deopotrivă prin proiecte economice fanion, precum şi prin stabilirea unei prezenţe militare cu caracter permanent.

Teme cu impact important

Tăriceanu a reliefat importanţa lansării neîntârziate a investiţiilor americane în sectorul energetic off-shore din zona economică exclusivă a României din Marea Neagră, subliniind contribuţia pe care exploatarea acestor resurse o va avea la securitatea energetică a României şi a altor economii din zona de vecinătate care urmăresc, ca obiectiv strategic, diversificarea furnizorilor şi a rutelor de transport.

Au fost trecute în revistă şi teme cu impact regional, cum ar fi agresiunea rusă în bazinul Mării Negre, însemnătatea pentru viitorul relaţiilor UE - SUA a retragerii Marii Britanii din Tratatul de la Lisabona şi valenţele noi pe care le dobândeşte Parteneriatul strategic România - SUA în noul context post-Brexit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel