Urmărește emisiunea live


Călin Geambașu, afirmaţii cutremurătoare: Nu bătăile au durut, umilințele...

Călin Geambașu a acceptat să vorbească despre problemele prin care a trecut atât în copilărie, cât și în adolescență. 

În cadrul emisiunii "Refresh by Oana Turcu", ediție realizată chiar în casa artistului, acesta face mărturisiri de-a dreptul cutremurătoare. Călin Geambașu susține că a fost agresat în copilărie de nenumărate ori, însă cel mai tare l-au durut umulințele la care a fost suspus de-a lungul timpului.

"Nu bătăile au durut, umilințele au durut cel mai tare. Vă voi spune una dintre umilințele soft, pentru că nu le pot spune pe cele mai nasoale. Tata mă certase, nu știu ce făcusem prin casă. M-a trimis la mine în cameră, eram pedepsit. M-am dus, știam că dacă am greșit sunt pedepsit. Și la mine în cameră eu am început să mă joc cu jucăriile pe care le aveam. Pe vremea aia nu era ca acum, nu erau atâtea jucării. Jucăriile mele erau frații mei. Nu aveam frați, aveam aceste jucării. După jumătate de oră a venit la mine și, nervos că nu am înțeles că sunt pedepsit și că îndrăzneam să mă joc, m-a pus să-mi iau toate jucăriile și să le arunc una câte una, cu mâna mea, la ghenă. Când am ajuns la ultima jucărie, uruslețul Jimi, eu am vrut să mă duc cu el pe ghenă. Nu eram conștient ce se va întâmpla dacă eu chiar mă duc pe ghenă, credeam că doar voi ajunge într-un loc în care mirosea urât. Abia atunci, după ce m-a întrebat ce vreau să fac și i-am spus, s-a înduplecat și mi l-a lăsat pe Jimi. Tatăl meu m-a bătut rar, dar el a fost cu umilințele. Am fost descălțat și târât prin clase aiurea pentru că am întârziat 4 minute la ora de pian", povestește Călin Geambașu în cadrul emisiunii "Refresh by Oana Turcu".

Artistul mărturisește că și-a iertat tatăl după ce acesta și-a recunoscut greșelile, însă pe mama sa nu o va ierta niciodată.

"Cu mama din acte nu mai am și nici nu-mi doresc vreo relație. M-a supus mereu unui comportament agresiv și deviant. Acolo este un subiect închis", mai spune Călin Geambașu.

[citeste si]

Despre multele umilințe din copilărie și adolescență, despre relația cu tatăl său, dar și despre felul cum reușește acum să-și gestioneze el conflictele în propria familie, cu partenera sa de viață și copilul, Călin Geambașu vorbește în cadrul emisiunii "Refresh by Oana Turcu", difuzată duminică, de la ora 16.30, la Antena Stars.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel