Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 26 martie 2019

În Calendar Creștin Ortodox, pe data de 26 martie, este prăznuit Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil.

Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a adus vestea cea bună Fecioarei Maria. El este vestitorul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Sfântul Gavriil este unul dintre cei şapte îngeri de mare sfat care stau înaintea Tronului lui Dumnezeu, scrie crestinortodox.ro. El s-a înfăţişat şi lui Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Eladuce veştile cele bune ale lui Dumnezeu.

Tot Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a adus vestea cea bună şi Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, cum că vor naşte o fată, pe Maica Domnului, dar și cel care l-a însoţit pe Moise, în pustie, atunci când dreptul a scris Cartea Facerii.

Tot el este cel mai de seamă dintre toate cetele îngereşti, el stând lângă Tronul lui Dumnezeu.

Troparul Sfântului Arhanghel Gavriil

Mai marele Voievod al Oştilor cereşti, rugamu-te pe ţine noi nevrednicii. Ca prin rugăciunile tale să ne acoperi pe noi, cu acoperământul aripilor măririi tale celei netrupeşti, păzindu-ne pe noi cei ce cădem cu deadinsul şi strigăm: Izbăveşte-ne din nevoi ca un mai mare peste cetele puterilor celor de sus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel