Luni dimineaţă, venind la muncă, Oana Opriş, o tânără din Jucu de Sus, şi-a gasit câinele omorât în bătaie în curte.
Cu o seară în urmă, Oana a plecat acasă şi l-a lăsat pe Falco legat, în curtea barului unde lucrează, ca să nu iasă în stradă. Din păcate pentru el, Falco nu s-a putut apăra atunci când trei indivizi care consumaseră alcool au încălcat proprietatea şi l-au lovit cu bâtele, se pare, până l-au omorât. “Eu am un bar în Jucu, unde este și curte. După ce am închis barul și am plecat la prietenul meu, criminalii au intrat noaptea în curte și l-au bătut. Nu m-am gândit vreodată că niște oameni ar fi în stare să facă așa ceva”, spune Oana.
Oana a depus imediat plângere la poliție. Polițiștii s-au prezentat la fața locului, au făcut poze iar medicul veterinar a întocmit actul de necropsie.
“Bietul Falco avea fractură la nas, la cap, două coaste rupte, ficatul rupt, intestinele rupte și hemoragie internă. Am 3 martori, și de fapt se știe clar cine sunt criminalii, dar oamenii se tem să vorbească. Dacă poliția nu-mi face dreptate, nu știu ce fac, sunt în stare să merg până-n pânzele albe, pentru ca ticăloșii aceia să plătească. Au luat o viață! Chiar dacă nu mi-l mai dă nimeni pe Falco înapoi trebuie ca în țara asta actele de maltratare și de omorâre a animalelor să fie pedepsite conform legii! ”, declara Oana, cu lacrimi în ochi.
Falco nu a greșit cu nimic. Dar dacă ar fi fost dezlegat, pe stradă, și ar fi atacat pe cineva? Cum ar fi fost prezentată această știre la televiziuni? Oana ar fi fost pedepsită, ca proprietar al câinelui, desigur. Cât mai trebuie să așteptăm ca și criminalii să plătească?
Autor: Laura Matei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu