Cahill-Halep. Cea mai mare realizarea: Am învățat de la Agassi

Darren Cahill a vorbit într-un interviu despre sfaturile pe care le dă Simonei Halep și cum au reușit cei doi să ajungă în top. 

"Ea era deja o jucătoare excelentă înainte să lucrăm împreună. Am fost norocos să lucrez cu mai mulţi campioni. Agassi avea 32 de ani când am început să colaborăm şi era o legendă a jocului. Am învăţat şi eu multe de la el în ce priveşte gestionarea sportivilor de elită. Simona era deja în elită! O parte din ce am vorbit cu ea a fost despre găsirea mai multor moduri prin care se câştigă meciurile de tenis. Să înţelegi ceea ce face bine adversarul şi cum să combaţi acest lucru.

Nu merge totul perfect în fiecare zi şi mingea sare din rachetă acolo unde ţi-ai dori. Nu se întâmplă asta mereu în niciun sport. Atunci trebuie să fii capabil să evoluezi, să schimbi abordarea, să joci mai în faţă sau mai în spate pe teren, să foloseşti mai mult efect, să aduci în joc diferite strategii, să-ţi aduci adversarul la fileu, să serveşti mai tare sau cu mai mult efect. Sunt atâtea feluri în care poţi să câştigi un meci", a spus Cahill la TV Digi Sport.

Darren Cahill a spus că Simona Halep muncește foarte mult. 

"Cred că Simona a început să folosească mult mai multe feluri prin care să câştige meciuri. Cred că acesta este probabil cel mai important lucru. Felul în care munceşti este foarte important. Ştiind că la lucrurile măreţe se ajunge prin cele mărunte, în fiecare zi, făcându-le bine. În timp se acumulează şi aşa se naşte măreţia!" a spus Cahill, conform gsp.ro. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel