Buzău, măsuri de protecție ATAC TERORIST, la cererea prefectului

Nava migranti
Nava migranti

Prefectul de Buzău le-a cerut, marți, celor din Comitetul Județean de Situații de Urgență ca forțele de ordine să fie precaute în contextul numărului mare de migranți. 

”Ţinând cont de faptul că numărul de migranţi a crescut şi la noi destul de mult, ţinând cont de ce se întâmplă la nivel internaţional, aş vrea ca atunci când la nivelul localităţilor mari cum sunt Buzău, Râmnicu Sărat, Nehoiu dar şi altele, când se întâmplă acţiuni cu mari aglomeraţii, organizatorii să-şi ia măsuri de precauţie”, a spus Carmen Ichim.

În plus, a cerut măsuri suplimentare de protecţie din partea Poliţiei, Jandarmeriei şi pompierilor.

”Totodată, vreau ca Poliţia, Jandarmeria şi ISU să ia măsuri de protecţie, astfel încât să nu avem şi noi vreun eveniment nedorit. Gândiţi-vă că urmează 31 decembrie şi prin toate pieţele vor fi mari aglomerări de oameni. Nu suntem noi o ţară cu prea mare importanţă, dar venim la conducerea Uniunii Europene şi atunci am putea avea parte şi de aşa ceva. Trag, deci, un semnal de alarmă să fim pregătiţi pentru evenimente care implică participarea multor persoane. E mai bine să fim mai atenţi”, a mai declarat prefectul judeţului Buzău.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel