Bursa de Valori Bucureşti ar putea promova joi la statutul de Piaţă Emergentă

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) ar putea promova joi la statutul de Piaţă Emergentă, de la cel de Piaţă de Frontieră pe care îl deţine în prezent, anunţul urmând să fie făcut de FTSE Russell, liderul mondial de clasificare a indicilor bursieri.

,,În 26 septembrie FTSE va face anunţul de promovare sau nepromovare a Bursei de Valori Bucureşti (la statutul de Piaţă Emergentă n.r.). Este prima oară când avem şanse să fim promovaţi. Îndeplinim toate condiţiile impuse de dânşii, condiţiile cantitative şi condiţiile calitative. Acesta nu înseamnă că automat vom fi promovaţi. Înseamnă că vom fi consideraţi de către comitetul de indici din cadrul FTSE pentru o promovare. Pentru dânşii contează foarte mult şi feed-back-ul pe care îl au de la clienţii lor, de la fondurile de investiţii care urmăresc indicii FTSE, feed-back-ul de la aceşti investitori legat de piaţa din România', a declarat Adrian Tănase, director general al BVB, în data de 13 septembrie 2019.

În luna septembrie a anului trecut, România a fost menţinută de FTSE Russell pe lista de monitorizare a ţărilor pentru o eventuală reclasificare de la statutul de Piaţă de Frontieră la cel de Piaţă Emergentă Secundară. Conform documentului, criteriul cu privire la 'lichiditatea de piaţă suficientă pentru a susţine investiţiile globale semnificative' a fost îmbunătăţit de la 'Neîndeplinit' la 'Restricţionat', ca urmare a îmbunătăţirii lichidităţii pieţei. România a fost adăugată pe această listă de monitorizare în septembrie 2016.

În septembrie 2018, Polonia dobândea statutul de Piaţă Dezvoltată din partea FTSE Russell, devenind prima ţară din Europa Centrală şi de Est inclusă în grupul statelor dezvoltate şi prima din lume care obţine o astfel de promovare în aproape un deceniu, potrivit informaţiilor publicate la acea dată de Financial Times (FT) şi site-ul polandinenglish.info.

Bursa de la Varşovia beneficiază în prezent de acelaşi calificativ ca şi celelalte 24 de ţări dezvoltate, printre care SUA, Germania, Marea Britanie, Franţa, Japonia, Australia, Hong Kong şi Singapore. După 27 de ani de statut de Piaţă Emergentă, 37 de companii poloneze au fost incluse în indicele global FTSE Russell, o recunoaştere a solidităţii economiei Poloniei. FTSE este lider mondial de clasificare a indicilor bursieri.

Sursa: AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel