Bursa Bucureşti. Şedinţa de marţi, 31 iulie, deschidere în creştere

Bursa Bucuresti
Bursa Bucuresti

Bursa de la Bucureşti a deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de marţi, indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 companii, fiind în urcare cu 0,26%, până la 8.081,13, după 40 de minute de la debutul tranzacţiilor. 

Totodată, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în creştere cu 0,25%, indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra o apreciere de 0,26%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, urca cu 0,29%. 

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, înregistra o creştere de 0,30%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK urca cu 0,40%. Valoarea totală a schimburilor realizate marţi, până la ora 10:40, pe Bursa de Valori Bucureşti, se situa la 1.628.291 lei (352.078,15 euro). 

Acţiunile Oltchim Râmnicu Vâlcea se apreciau cel mai mult pe piaţa principală, cu 11,99%, fiind urmate de titlurile TeraPlast SA, cu 4,59%, şi ale SSIF BRK Financial Group SA, cu 2,66%. Pe de altă parte, cele mai mari scăderi erau consemnate la IMPACT Developer & Cnotractor SA, de 2,25%, Romcarbon SA, de 0,65% şi ALRO, de 0,55%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel