Urmărește emisiunea live


Bulgaria, lege huligani. Vecinii nostri schimbă legea după ce lucrurile au scăpat de sub control

 Violenţele suporterilor bulgari, devenite un flagel pe stadioanele din ţară, vor fi sancţionate mai sever în virtutea unei legi adoptate joi în parlament, care vine să întărească amenzile şi pedepsele, informează AFP. 

Violenţele comise la evenimentele sportive vor fi pasibile cu detenţie de până la 25 de zile, 220 de ore de muncă în folosul comunităţii şi amenzi ce vor putea ajunge până la 5.000 de leva (2.500 de euro), de şase ori mai mult decât salariul mediu din această ţară, cea mai săracă din Uniunea Europeană. 

Legea prevedea până în prezent o detenţie de maximum 20 de zile şi amenzi de până la 2.000 de leva (1.000 euro), dar fără muncă în interesul comunităţii. 

Bătăi și bombe artizanale 

Aceste dispoziţii au fost propuse după mai multe cazuri de violenţă pe stadioanele de fotbal din ţară. Doi poliţişti, un bărbat şi o femeie, au fost răniţi în luna aprilie la un derby al cluburilor din capitală, Levski şi ŢSKA. O mică bombă artizanală a spart o uşă vitrată, rănind un poliţist la un ochi. 

Astfel, cărţile de identitate ale suporterilor vor fi scanate, conform deciziei parlamentului, care a constatat dificultăţi în a identifica autorul exploziei din aprilie. Vânzarea de alcool pe stadioane este şi ea interzisă, în timp ce instalarea camerelor de supraveghere devine obligatorie. 

Cei implicaţi în bătăi vor fi sancţionaţi cu amenzi şi interdicţia de a asista la evenimente sportive în Bulgaria şi în străinătate timp de unul sau doi ani. 

Deţinerea de petarde, intrarea intempestivă pe teren, incitarea la ură şi violenţă rasială, etnică şi religioasă pe stadioane, vor fi considerate drept "huliganism sportiv".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel