Bugetul european, greu de făcut. Neînțelegeri Est-Vest. Corina Crețu: Va fi greu de ajuns la un consens

Bugetul pentru următorii șapte ani, care ar trebui votat în Parlamentul European, este o mare provocare, având în vedere gaura lăsată de Marea Britanie, dar și de punctele de vedere diferite ale statelor din Estul și Vestul Europei.

Liderii europeni sunt împărțiți între politica de coeziune și provocările aduse de schimbările climatice. După discuțiile de azi, se pare că a apărut un blocaj în negocierile pentru bugetul european pentru următorii șapte ani și asta din cauza unor neînțelegeri între Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul European legate de contribuțiile statelor.

Europarlamentarul Corina Crețu, după dezbaterea privind Cadrul Financiar Multianual (Bugetul UE) pentru perioada 2021-2027,  ce a avut loc, din Parlamentul European, susține că: ”Din păcate, există o diferență majoră de viziune între țările din Europa de Est și țările Europei de Vest, multe state nedorind să contribuie în plus la Bugetul UE. Este evident că, pe data de 20 februarie 2020 (când va avea loc Summitul liderilor europeni), va fi greu de ajuns la un consens. Germania și Austria au spus că nu vor să-și mărească contribuția la buget, iar țări precum România și Polonia vor să păstreze alocări substanțiale pentru politica de coeziune și agricultură. Pe de altă parte, unele state membre doresc foarte mult un buget care să combată schimbările climatice”, a declarat ea.

Domenii esențiale pentru România

România trebuie să spună clar dacă vrea bani pentru dezvoltarea regională sau pentru schimbările climatice, așa cum vrea Comisia Europeană. ”În negocieri, Comisia pleacă de la o sumă de 22 de miliarde de euro pentru România, pentru perioada 2021-2027 excluzând agricultura. Eu cred că, din cauza cerințelor impuse Pactul Verde European și promovat de noua Comisie Europeană, și care a fost aprobat de Parlamentul European, doar 35% din această sumă vor rămâne pentru transport, domeniul sănătății, dezvoltare urbană lucruri care sunt esențiale pentru România”, a mai spus europarlamentarul român.

Viitorul cadru financiar multianual va fi stabilit la următorul summit de la Bruxelles, de pe 20 februarie. Gaura în buget cauzată de ieșirea Marii Britanii este de 75 de miliarde de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel