Buget, aprobare. Budăi a anunțat data

Guvern
Guvern

Marius Budăi a spus când când va fi aprobat bugetul de stat. 

Bugetul de stat pe 2019 clar va fi aprobat în februarie, iar în lipsa acestuia salariile, pensiile, alocaţiile şi indemnizaţiile pentru creşterea copiilor vor fi plătite la timp, a declarat, miercuri seara, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, la Digi TV.

Întrebat de moderatorul emisiunii de ce se va discuta bugetul abia în luna februarie, ministrul a explicat: "Ştiţi că în decembrie noi am dus bugetul în CSAT. A fost suspendată şedinţa de domnul preşedinte (Klaus Iohannis - n. r.), am ieşit din şedinţă fără să rezolvăm cazul. Dacă atunci era aprobat bugetul, se continua cu o sesiune extraordinară şi aveam bugetul aprobat. Însă, ceea ce trebuie să ştie românii: clar vom aproba bugetul în februarie", a afirmat acesta.

"Există două prevederi în lege"

Marius Budăi a ţinut să precizeze că, deşi nu a fost aprobat bugetul pe 2019, salariile, pensiile, alocaţiile şi indemnizaţiile pentru creşterea copiilor vor fi plătite la timp.

"Eu am făcut aceste precizări pentru a înţelege foarte clar unde suntem din punct de vedere procedural. Clar vom aproba bugetul, clar îl vom trimite domnului preşedinte la promulgat, clar la un moment dat va trebui promulgat. Până în acel moment, există două prevederi în lege. Una care spune că mergem pe 1/12 din cheltuielile pe anul trecut, iar una foarte importantă care, atunci când avem o motivare clară, chiar putem depăşi acel 1/12. Deci, ce ţine de salarii, pensii, prestaţii sociale, alocaţii, indemnizaţii pentru creştere copil, tot ce ţine de Ministerul Muncii va spun clar aici, eu, ministrul Muncii - şi ca fost lucrător într-o Casă de Pensii şi în Protecţia Copilului şi în Prestaţii Sociale - nu va fi nicio întârziere", a spus el.

Citește și: CCR, decizie protocoale. Bogdan Chirieac: Este prioritatea zero

"Dar ce credeţi că a fost depus în CSAT?"

De asemenea, şeful de la Muncă a dat asigurări că există un proiect de buget pe 2019.

"Evident (că există un proiect de buget - n. r.)! Dar ce credeţi că a fost depus în CSAT? O hârtie goală?! Un proiect de buget a fost depus în CSAT", a răspuns Budăi la întrebarea dacă există într-adevăr un proiect de buget pentru anul viitor.

"Haideţi să discutăm despre tehnic! Fiecare minister merge la Ministerul Finanţelor şi îşi introduce în aplicaţie bugetul. Lucrul ăsta e făcut de la începutul lui decembrie (2018 - n. r.). Deci, noi aveam bugetul, aveam construcţia făcută. Chiar dacă s-a atacat la Curte noua lege care prevedea majorarea punctului de pensie în 2019 noi am răspuns cu o ordonanţă de urgenţă unde am prins în acea ordonanţă de urgenţă de sfârşit de an - OUG 114/2018 - majorarea punctului de pensie, aşa cum am promis în programul de guvernare. Suntem determinaţi, suntem hotărâţi să facem ceea ce am spus şi am spus-o şi o s-o repet tot timpul: una dintre priorităţile noastre principale este mai mulţi bani în buzunarele românilor - şi aşa vom face, pentru că suntem într-o dinamică a activităţii ... şi rezultatele economice ne permit, dar şi situaţia financiară a românilor trebuie îmbunătăţită. Ne-am angajat să facem asta şi ne luptăm pentru asta", a continuat el.

Citește și: Radu Tudor: Bușoi, afirmații riscante pentru cariera politică

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel