Buget 2017. PNL, solicitare către MAE

Deputatul PNL Florin Roman anunţă că a depus un amendament la proiectul de buget pe 2017 prin care a cerut suplimentarea sumelor alocate Ministerului Afacerilor Externe, pentru a asigura cheltuielile de repatriere a românilor decedaţi în străinătate. 

"Consider că statul român este obligat să vină în sprijinul românilor din diaspora şi să asigure finanţarea cheltuielilor de repatriere a cetăţenilor români decedaţi pe teritoriul statelor de reşedinţă, pentru care familia nu poate suporta costurile de repatriere. În acest sens, alături de colegii mei liberali, Mihai Voicu şi Viorel Badea, am depus un amendament la proiectul de buget, prin care am solicitat suplimentarea sumelor prevăzute la Ministerul Afacerilor Externe cu 1.000 mii de lei pentru asigurarea cheltuielilor de repatriere a cetăţenilor români decedaţi pe teritoriul altor state. Banii urmează să fie asiguraţi din dobânzile încasate de Ministerul Finanţelor Publice", se arată într-o declaraţie de presă a deputatului liberal, scrie Agerpres. 

Parlamentarul PNL reaminteşte că, "dincolo de frontierele ţării, trăiesc peste 3 milioane de români, iar statul român trebuie să aibă grijă şi de aceştia". 

"Dacă familiile nu pot suporta costurile de repatriere a celor decedaţi pe teritoriul altor ţări şi nu există posibilitatea înhumării sau incinerării în ţara în care a survenit decesul, România trebuie să îşi asume această responsabilitate şi să-i aducă acasă pe propria cheltuială", susţine Florin Roman. 

Totodată, acesta îşi exprimă convingerea că amendamentul depus va fi susţinut şi în comisii şi la votul în plen.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel