Buget 2017. În ce investește Firea peste 50 milioane de euro

Peste 50 de milioane euro au fost alocaţi teatrelor bucureştene în propunerea de buget a Municipiului Bucureşti pe 2017, potrivit edilului general al Capitalei, Gabriela Firea. 

Ea a spus, joi, la comitetul intern de analiză a bugetului Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), că acesta va fi în dezbatere 15 zile.

Firea a estimat că în aproximativ trei săptămâni consilierii generali se vor reuni într-o şedinţă a CGMB pentru a finaliza şi vota bugetul Capitalei pe 2017.

"Toate cele 15 teatre bucureştene au creşteri de buget faţă de execuţia anului precedent, totalul alocat fiind de 53 de milioane euro, care asigură atât desfăşurarea în bune condiţii a actului artistic, cât şi realizarea unor investiţii necesare. În ce priveşte instituţiile subordonate cu activitate în zona culturală, şi acestea înregistrează creşteri faţă de anul precedent. Pentru ARCUB am prevăzut în buget suma de 15,5 milioane de euro, iar pentru Creart, 12,5 milioane de euro", a declarat primarul general.

Potrivit acesteia, au fost prevăzute pentru finanţare majoritatea proiectelor derulate în anii trecuţi, dar sunt şi noutăţi menite să consolideze statutul de capitală culturală al Bucureştiului.

Firea a menţionat în acest sens Festivalul de teatru stradal derulat de ARCUB, care anul acesta va avea o amploare mult mai mare decât în anii precedenţi, sau asumarea de către Creart a proiectului 'Teatrul Comunităţilor', derulat de echipa regizorului Victor Ioan Frunză.

21,7 milioane de euro pentru tineri

"Pentru programele destinate tinerilor am alocat anul acesta 21,7 milioane de euro, 11,4 milioane de euro pentru Proedus şi 10,3 de milioane euro pentru Centrul de servicii comunitare integrate pentru tineri. Dacă Proedus se va axa pe continuarea programelor derulate şi în anii anteriori, destinate în principal copiilor preşcolarilor şi şcolarilor, Centrul pentru Tineret, proaspăt înfiinţat, va pune accentul pe programele dedicate studenţilor şi liceenilor din clasele mari. Aş menţiona aici Programul Parteneriat între Generaţii, care a fost aprobat anul trecut de către Consiliul General şi a cărui derulare va începe în cursul acestui an", a spus Firea.

În altă ordine de idei, conform acesteia, pentru cele unsprezece parcuri din Bucureşti au fost prevăzute în buget 27 de milioane de euro, din care va fi asigurată finanţarea pentru un număr important de lucrări, dintre care a exemplificat: reparaţii capitale pentru malurile lacului Herăstrău, deteriorate în proporţie de 75%; reparaţia sistemului de irigaţii din Parcul Carol, care datează din 1960 şi până acum nu s-a intervenit asupra lui; reparaţii capitale la podul din Parcul Tineretului, aflat în exploatare de 35 de ani şi reparaţii la locurile de joacă şi aparatele de fitness în aer liber din toate parcurile. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel