Budăi, eveniment cu oficialii europeni, la București. Anunțul ministrului Muncii

Marius Budăi
Marius Budăi

Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius-Constantin Budăi, a deschis astăzi lucrările Reuniunii Informale a Comitetului pentru Protecție Socială (The Social Protection Committee - SPC), un eveniment organizat în 4 și 5 martie la București în contextul deținerii Președinției Consiliului Uniunii Europene.

La eveniment au mai fost prezenți Rait Kuuse, președinte SPC, secretarul de stat MMJS Elena Solomonesc și experți în domeniu din statele membre UE.

Oficialii europeni discută în prima zi a întâlnirii despre asigurarea unei asistențe adecvate pentru cele mai vulnerabile persoane, veniturile minime pentru asigurarea unei vieți decente care să permită accesul la servicii sociale și integrarea pe piața muncii și despre combaterea inegalităților și promovarea incluziunii active.

Discurs ținut de Marius Budăi

În discursul ținut cu această ocazie, ministrul român al Muncii a spus celor prezenți că motto-ul Uniunii Europene - Uniți în diversitate - exprimă foarte bine cel mai important obiectiv comun, acela de menținere și consolidare în continuare a unității europene.
Marius-Constantin Budăi a adăugat că și Președinția română a Consiliului Uniunii Europene vrea să contribuie la asigurarea convergenței și coeziunii în Europa, sub motto-ul COEZIUNE, VALOARE EUROPEANĂ COMUNĂ.

"Președinția română a Consiliului Uniunii Europene, sub motto-ul COEZIUNE, VALOARE EUROPEANĂ COMUNĂ, are ca scop să aducă o contribuție la asigurarea convergenței și coeziunii în Europa, pentru a obține oportunități de dezvoltare durabile și egale pentru toți cetățenii și statele membre, prin creșterea competitivității și reducerea decalajelor de dezvoltare, digitalizarea, stimularea antreprenoriatului și consolidarea politicii industriale europene", a declarat acesta.

Ministrul Marius-Constantin Budăi a precizat, de asemenea, că una dintre prioritățile Președinției României este dezvoltarea dimensiunii sociale a UE, prin punerea în aplicare a pilonului european al drepturilor sociale.

Mâine, în ce-a de-a doua zi a reuniunii, vor fi dezbătute, printre altele, rezultatele implementării Strategiei Europa 2020 și Raportul OECD privind stimulentele financiare si planurile de economii pentru pensionare.

Informații suplimentare:

Comitetul pentru protecție socială (SPC) are un caracter consultativ, în scopul de a promova cooperarea în materie de protecție socială între statele membre UE și Comisia Europeană.
Comitetul are ca misiune:
— să urmărească situația socială și evoluția politicilor de protecție socială în statele membre și în Uniune;
— să faciliteze schimbul de informații, de experiență și de bune practici între statele membre și Comisia Europeană;
— să pregătească rapoarte, să formuleze avize sau să întreprindă alte activități în domeniile care țin de competența sa, atât la cererea Consiliului UE sau a Comisiei Europene, cât și din proprie inițiativă.

Pentru îndeplinirea mandatului său, Comitetul stabilește contacte adecvate cu partenerii sociali. Fiecare stat membru și Comisia Europeană numesc doi membri ai Comitetului.

Vezi și: Olguța Vasilescu, noul consilier onorific al lui Dăncilă. Singura poziție care îmi permite să...

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel