Budăi: Băsescu minte. Ar fi de râs dacă n-ar fi serios

Traian Băsescu
Traian Băsescu

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a reaționat în direct, la România TV, după afirmațiile făcute de Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook, cu privire la creșterea pensiilor.

”Dacă nu ar fi problema atât de serioasă, și știți cu câtă aplecare ne gândim noi, PSD, la pensionari, practic ar fi de râs această chestiune. Același domn Băsescu care nu a avut nicio problemă să le taie pensionarilor cu veniturile cele mai mici, pensiile, acum nu mai poate de grija lor. Domnul președinte face ce a făcut tot timpul, adică minte prin omisiune. Nu spune că face raportarea la salariul mediu brut într-o perioadă în care contribuțiile angajatorilor nu erau introduse în salariul mediu brut, cu altă perioadă în care contribuțiile angajatorului sunt introduse în salariul mediu brut. Deci compară mere cu pere domnul președinte. Dezinformează din nou, așa cum a făcut tot timpul”, a declarat ministul Muncii, Marius Budăi, în direct la România TV. 

Traian Băsescu a susținut pe pagina sa de Facebook că, ”raportat la pensia medie anuală, creşterea punctului de pensie nu a acoperit valoric indexarea”.

Vezi și:  Chirieac, scenariu exploziv despre răsturnarea puterii. Cine poate arunca PSD în Opoziție

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel