Bucureşteni, bănuiţi de lipsire de libertate şi proxenetism. Au fost reținuți

Trei bucureşteni, bănuiţi de lipsire de libertate şi proxenetism, au fost reţinuţi pentru 24 de ore la Bistriţa şi vor fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

La data de 10 august a.c., în jurul orei 15.00, o femeie de 47 de ani, din Bucureşti a sesizat prin 112 faptul ca fiica ei, în vârsta de 28 ani, este sechestrată într-un hotel din Bistriţa.

În scurt timp, poliţiştii de la Ordine Publică au găsit-o pe tânăra de 28 de ani, împreună cu alte 3 fete, într-o cameră de hotel, în municipiul Bistriţa. Acestea au fost conduse la sediul Poliţiei, în vederea lămuririi situaţiei de fapt. Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa au preluat cercetările în acest caz, existând suspiciuni şi cu privire la comiterea infracţiunii de proxenetism.

A fost constituită o echipă formată din poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi Acţiuni Speciale şi, ca urma urmare a investigaţiilor efectuate, a fost depistată şi oprită în trafic, pe raza municipiului Bistriţa, o maşină în care se aflau patru bărbaţi, despre care existau indicii că sunt implicaţi în comiterea faptei.

Propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că trei dintre aceştia, cu vârste cuprinse între 19-29 de ani, toţi din Bucureşti, ar fi implicaţi în comiterea unor acte de proxenetism, ocazie cu care ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei, de către cele patru tinere, într-un hotel din Bistriţa.

De asemenea, doi dintre aceştia sunt bănuiţi de poliţişti că ar fi lipsit-o de libertate în mod ilegal pe tânăra de 28 de ani, iar ulterior ar fi obligat-o să practice prostituţia. Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile vor fi prezentaţi magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate şi proxenetism.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel