Bucureștiul în război – doar o chestiune de timp

Atentatele de la Bruxelles ne arată că nimeni nu se poate apăra cu adevărat de terorism. Din momentul în care ești pus pe hartă, este doar o chestiune de timp până când vei fi lovit. Situația pe continent devine cu atât mai complicată cu cât un milion de refugiați au fost acceptați fără discernământ în Europa, deși guvernele au fost avertizate că printre ei se află numeroși criminali ai ISIS, arată Bogdan Chirieac, într-un editorial scris pentru DCNews.

Ipocrizia europeană – care ignoră faptul că lumea are o problemă astăzi cu fundamentalismul islamic - și decizia inexplicabilă a d-nei Merkel de a impune refugiații Europei condamnă la eşec lupta cu terorismul. În Israel, unde funcţionează cele mai bune servicii de luptă antiteroristă, în medie, la 15 atentate reale dejucate, un atentat reușește. Acel atentat care ucide nevinovați este contabilizat ca o nouă victorie a terorismului.

Discursurile politic corecte au adus Europa în situația de astăzi. Rezultatul va fi o întărire fără precedent a mișcărilor extremiste pe continent. Cei care vor avea de suferit nu vor fi doar musulmanii din Bruxelles, ci cetățenii est-europeni, cei care se află la muncă în spațiul occidental, scrie Chirieac.

Problema este că fondul terorismului nu este atacat nici la Bruxelles și nici în capitalele europene și, ca urmare, nu se pune problema dacă, ci când și unde va avea loc următorul atentat. Din acest punct de vedere este doar o chestiune de timp până când Bucureștiul va ști și el ce înseamnă terorism pe străzile sale, concluzionează analistul.

Iată, integral, editorialul scris de Bogdan Chirieac pentru DCNews:

Bucureștiul în război – doar o chestiune de timp

Marți, la Bruxelles, a avut loc o nouă bătălie a noului Război Mondial care a început la 11 septembrie 2001. De data aceasta, la Bruxelles, oameni nevinovați au fost uciși la aeroport și în metrou. Pe 13 noiembrie anul trecut, la Paris, alți oameni nevinovați au fost uciși într-o sală de spectacole, pe stradă și în restaurant.

Lumea civilizată află din când în când de aceste bătălii cu teroriștii, atunci când sunt atacate mari simboluri ale civilizației occidentale: Washingtonul, New Yorkul, Londra, Madridul, Parisul, Bruxellesul. Puțină lume știe că, de la începutul anului, nu a existat nici măcar o singură zi în care, undeva în lume, să nu fie avut loc un atentat. Săptămâna trecută a fost din nou atacată singura punte dintre Occident și Orient: Turcia. Atentatele din Rusia, având ca obiect cetățeni ruși, provoacă mai puțină emoție internațională, dar acum două luni de zile un avion ce decolase de la Sharm el-Sheikh a fost aruncat în aer cu tot cu pasageri.

Din 11 septembrie 2001, lumea și-a luat tot felul de măsuri polițienești pentru combaterea terorismului. Multe dintre ele ar face deliciul securității comuniste a lui Nicolae Ceaușescu. Convorbiri telefonice ascultate, localizare pe hartă pentru cetățeni și vehicule, toate datele personale în mâna autorităților, monitorizarea strictă a traseului banilor. Rezultatul nu a fost nicio clipă mai multă securitate. Nu s-au putut preveni nici intervențiile urmate de eșecuri militare în Irak, Afganistan, Egipt, Libia sau Siria. Bilanţul a mai bine de un deceniu de luptă antiteroristă a fost crearea unei comunități barbare numită Stat Islamic, care a ocupat teritorii întinse în Siria și Irak. Bombardat de superavioane, lovit de supertrupe de elită, americane sau rusești, Statul Islamic continuă să ocupe teritorii și să comită atrocități inimaginabile.

Ultimul atentat de la Bruxelles ne arată că nimeni nu se poate apăra cu adevărat de terorism. Din momentul în care ești pus pe hartă, este doar o chestiune de timp până când vei fi lovit. De exemplu, în ultimele 48 de ore, Londra era în alertă maximă, așteptând un atac terorist. Și iată că au lovit la Bruxelles. Situația în Europa devine cu atât mai complicată cu cât un million de refugiați au fost acceptați fără discernământ în Europa, deși guvernele au fost avertizate că printre ei se află numeroși criminali ai ISIS. Nici măcar Parisul nu a fost un exemplu de luat în seamă, fiindcă, deși atentatorii din Franța erau cetățeni francezi la a doua generație, doi dintre ei, cei care au inițiat atacul, veniseră cu ultimul val de refugiați.

Ipocrizia europeană – care ignoră faptul că lumea are o problemă astăzi cu fundamentalismul islamic - și decizia inexplicabilă a d-nei Merkel de a impune refugiații Europei condamnă la eşec lupta cu terorismul. În Israel, unde funcţionează cele mai bune servicii de luptă antiteroristă, în medie, la 15 atentate reale dejucate, un atentat reușește. Acel atentat care ucide nevinovați este contabilizat ca o nouă victorie a terorismului.

În realitate, terorismul este în continuare învingător prin teama pe care o imprimă cetățenilor, prin faptul că modul de viață occidental se schimbă fundamental. Oamenii sunt controlați tot mai strict în aeroporturi. Controalele vor fi probabil extinse în gări și stații de metrou. În final, tot nu va fi de ajuns. Nu poți pune un om înarmat în fiecare sală de clasă, în fiecare grădiniță, în fiecare sală de teatru sau salon de spital. Câtă vreme vor exista oameni care în numele credinței sunt dispuși să se arunce în aer, atentatele vor continua.

Ca și după 11 septembrie, când nu intervenția în Afganistan și mai ales în Irak erau cele mai bune soluții, și astăzi lucrurile trebuie lămurite în profunzime. Dacă Europa vrea să mai fie vreodată în siguranță, cetățenii ei trebuie să respecte anumite reguli. Dacă regulile acestea au mare legătură cu creștinismul, asta este situația. Europa așa cum există astăzi este o creație creștină. Discursurile politic corecte au adus Europa în situația de astăzi. Rezultatul va fi o întărire fără precedent a mișcărilor extremiste pe continent. Cei care vor avea de suferit nu vor fi doar musulmanii din cartierul central al Bruxellesului, unde de ani de zile poliția nu a avut curaj să intre, ci cetățenii est-europeni, cei care se află la muncă în spațiul occidental. Dar, în fața morții, acestea sunt chestiuni marginale.

Problema este că fondul terorismului nu este atacat nici la Bruxelles și nici în capitalele europene și, ca urmare, nu se pune problema dacă, ci când și unde va avea loc următorul atentat. Din acest punct de vedere este doar o chestiune de timp până când Bucureștiul va ști și el ce înseamnă terorism pe străzile sale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel