Bucharest Pet Exhibition. Parada animalelor

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Peste 1.500 de câini de rasă, pisici foarte bine cotate în clasamentele internaţionale şi iepuri uriaşi, în week-end la Romexpo.

Expoziţii şi concursuri naţionale şi internaţionale, dar şi cursuri şi seminarii fac parte din programul celei de a treia ediţii a Bucharest Pet Exhibition, care are loc la Romexpo, în perioada 10 - 12 martie. 

În prima zi a expoziției a avut loc o paradă, în cadrul căreia au fost prezentate rase rare, precum Marele ciobănesc elveţian sau Cavalier King Charles Spaniel. 

Din programul zilei au mai făcut parte demonstraţii de dresaj, dar şi un atelier gratuit de toaletare canină, cu informaţii utile despre modul în care pot fi asigurate sănătatea pielii şi blănii câinelui. 

Sâmbătă şi duminică, potrivit Agerpres, vor avea loc o expoziţie naţională C.A.C. (Câine cu Aptitudini de Campion) şi două internaţionale C.A.C.I.B (Certificat de Aptitudini pentru Campionat Internaţional de Frumuseţe), urmate în fiecare după-amiază de programul best in show, unde vor putea fi admirate cele mai frumoase exemplare. În aceste competiţii chinologice sunt înscrişi în total peste 1.500 de câini de diferite rase, provenind din ţări precum România, Bulgaria, Franţa, Grecia, Italia, Moldova, Norvegia, Polonia, Rusia, Spania, Suedia sau Ucraina. 

[citeste si]

Prețuri și rase

În pavilionul C2 vor avea loc, în paralel, două concursuri internaţionale de pisici de rasă a două mari organizaţii mondiale: World Cat Federation (prin clubul local Magnificats) şi The International Cat Association (TICA). Vor participa aproximativ 150 de pisici, din numeroase ţări europene, fiind aşteptate exemplare din rase precum: Selkirk Rex (pisica în blană de oaie sau cu părul ondulat), Singapura (cea mai mică pisică, din punct de vedere al taliei), Cornish Rex, Don Sphynx (pisica fără păr), Bengal (pisica bengaleză, rasă obţinută prin încrucişarea pisicii domestice cu pisica leopard), Maine Coon (cea mai mare dintre pisicile domestice), persane şi Ragdoll (pisica păpuşă de cârpă). Din juriu vor face parte zece arbitri internaţionali. 
 
Primele animale prezente vineri la expoziţie au fost 70 - 80 de exemplare de iepuri, din 14 rase şi varietăţi de culoare diferite. Doritorii pot să şi achiziţioneze un astfel de animal, la preţuri cuprinse între 100 şi 450 de lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel