Brexit: Theresa May, plan pentru protejarea cetățenilor europeni

Brexit - Camera Lorzilor, vot final
Brexit - Camera Lorzilor, vot final

Premierul britanic Theresa May a anunțat joi, la Bruxelles, că le va prezenta liderilor celorlalte 27 de state membre ale Uniunii Europene 'intențiile' Londrei cu privire la cetățenii UE afectați în mod direct de Brexit, relatează France Presse.

Astăzi, voi expune unele dintre intenții Regatului Unit, a declarat May la sosirea la reuniunea Consiliului European de vară, care începe joi la Bruxelles. Aceasta este prima întâlnire a șefei executivului de la Londra cu liderii celorlalte țări membre după lansarea oficială, pe 19 iunie, a negocierilor privind Brexitul.

Vom spune în ce mod propunem să garantăm ca drepturile cetățenilor UE care trăiesc în Regatul Unit să fie protejate, a adăugat șefa guvernului britanic.

Poziția Londrei este extrem de așteptată în condițiile în care europenii au publicat deja principiile după care se vor ghida în negocieri.

Intervenția Theresei May va avea loc joi seară, în timpul cinei de lucru a liderilor celor 28 de state membre. Potrivit unui diplomat european, nu este totuși vorba despre 'a angaja o discuție, cu atât mai puțin o negociere'.

Un document mai complet pe acest subiect va fi publicat pe 26 iulie de guvernul britanic.

Theresa May se găsește într-o poziție fragilizată în urma scrutinului legislativ din 8 iunie, în urma căruia Partidul Conservator a pierdut majoritatea parlamentară, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel