Brexit. Theresa May, acord cu UE

 Marea Britanie este aproape de a conveni cu Bruxellesul termenii punerii în practică a unei perioade de tranziţie care va contribui la ieşirea fără probleme a ţării din Uniunea Europeană, relatează Reuters şi AFP. 

Într-un discurs extrem de aşteptat referitor la viziunea Londrei asupra viitoarei relaţii cu UE după Brexit, şefa executivului britanic a spus că perioada de tranziţie respectivă trebuie să fie limitată în timp şi că aceasta nu poate fi o soluţie permanentă. 

Potrivit Theresei May, este nevoie de un echilibru în cadrul noilor relaţii dintre Londra şi Bruxelles după Brexit, adăugând că 'niciuna dintre părţi nu va avea exact ceea ce doreşte'. 

Îngrojorare la Londra 

May a subliniat că există îngrijorări clare din partea Londrei faţă de proiectul tratatului privind retragerea Marii Britanii din UE, prezentat miercuri de Bruxelles şi care va fi dezbătut de Cei 27 înainte de a fi pus pe masa negocierilor cu Londra. 

Uniunea Europeană şi Marea Britanie speră să cadă de acord asupra acestui tratat în aproximativ opt luni. Proiectul tratatului se bazează pe acordurile interimare convenite în decembrie de cele două părţi şi pe poziţiile UE pe care Londra încă nu le-a acceptat. 

Premierul britanic a menţionat că Curtea de Justiţie a UE (CJUE) nu va putea fi ultimul arbitru după Brexit, dar deciziile acestei instanţe vor continua să afecteze Marea Britanie. Totuşi, Theresa May a precizat că tratatele UE nu se vor aplica în Marea Britanie după ieşirea acesteia din blocul comunitar, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel