Brexit: Londra îşi trimite emisarul la Bruxelles pentru ultimele negocieri

Premierul britanic Boris Johnson îşi trimite joi la Bruxelles ministrul pentru Brexit, în vederea unor discuţii ale ultimei şanse într-un moment în care negociatorul-şef al UE consideră ''foarte dificil'', dar încă ''posibil'' să se ajungă la un acord, relatează AFP.

UE i-a dat guvernului britanic ca termen sfârşitul acestei săptămâni pentru a-i prezenta un compromis acceptabil şi a se ajunge astfel la o separare amiabilă pe 31 octombrie. În lipsa unui acord pentru retragerea Regatului Unit din UE, Londra se pregăteşte pentru un no deal (Brexit fără acord) potenţial devastator pentru economia britanică, deşi Boris Johnson a fost obligat de parlament să ceară o nouă amânare a Brexitului, a treia, dacă nu se ajunge la o înţelegere.

În timp ce ambele părţi se pregătesc pentru un eşec, ministrul Brexitului, Steve Barclay, se va întâlni joi la Bruxelles cu negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, pentru a trage concluziile unei săptămâni de negocieri tehnice, potrivit unui anunţ dat miercuri de Downing Street.

Cred că un acord este posibil, foarte dificil dar posibil, a declarat Michel Barnier la postul britanic de televiziune Sky News. UE va rămâne calmă, vigilentă, respectuoasă şi contructivă, a mai spus el.

Negocierile se poată pe marginea unui proiect prezentat săptămâna trecută de Boris Johnson privind situaţia frontierei nord-irlandeze, dar respins de europeni în forma prezentată.

Clauza de backstop din acordul convenit cu UE de fostul premier Theresa May, dar respins de parlamentul britanic, este menită să evite restabilirea unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda. Însă din punctul de vedere al premierului Johnson această clauză poate să implice menţinerea Regatului Unit pe termen nedefinit în uniunea vamală cu UE, motiv pentru care el o doreşte eliminată din acordul de Brexit.

Negocierile nu au permis până acum soluţionarea punctelor în dezacord şi surse britanice au calificat marţi un acord drept foarte improbabil, după o convorbire telefonică dificilă între Boris Johnson şi Angela Merkel.

Potrivit negociatorului-şef european, Michel Barnier, citat de DPA, în propunerea avansată de Londra există trei probleme majore. Acestea privesc abordarea britanică faţă de chestiunea controalelor la frontiera irlandeză, nevoia unei soluţii operaţionale şi obligatorii din punct de vedere legal în această chestiune şi planul ca la acest capitol să se acorde drept de veto adunării nord-irlandeze, care ar putea astfel să respingă soluţia.

Propunerea guvernului britanic, aşa cum este ea astăzi şi pe care nu o putem accepta, ar înlocui o soluţie operaţională, practică şi legală cu o soluţie ipotetică şi provizorie, a spus Barnier în faţa parlamentarilor europeni. Când vă vorbesc în acest moment nu am ajuns în punctul de a prefigura şi găsi un acord, a continuat el, adăugând însă că chiar dacă este foarte dificil (...), dacă există bunăvoinţă de ambele părţi un acord cu britanicii rămâne posibil.

Premierul britanic a discutat marţi seară şi cu omologul său irlandez, Leo Varadkar, pentru a-i solicita o întâlnire, dar acesta din urmă a apreciat că este foarte greu să se ajungă la un acord până la sfârşitul săptămânii viitoare, când are loc summitul european. Dacă până la acest summit nu se ajunge la un compromis, conform unei legi adoptate de legislativul britanic premierul Johnson va trebui să le ceară europenilor încă o amânare a Brexitului, deşi el a promis că pe 31 octombrie Regatul Unit va ieşi din UE, indiferent ce s-ar întâmpla.

Potrivit mai multor media britanice, guvernul britanic intenţionează să convoace o sesiune extraordinară a Parlamentului pe 19 octombrie, indiferent care ar fi rezultatul summitului UE. Ar fi pentru prima dată când deputaţii se reunesc într-o sâmbătă de la sfârşitul războiului din Insulele Malvine în 1982.

În orice caz, dată fiind amploarea crizei politice, alegerile anticipate par inevitabile în Regatul Unit, iar toate partidele se pregătesc intens pentru această eventualitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel