Brexit. JPMorgan apreciază că probabilitatea unei ieşiri "dezordonate" a Marii Britanii din Uniunea Europeană este în creştere

Brexit
Brexit

Banca americană de investiţii JPMorgan apreciază că probabilitatea unei ieşiri "dezordonate" a Marii Britanii din Uniunea Europeană este în creştere şi că în toamnă postul de premier ar putea fi preluat de fostul ministru de externe Boris Johnson, relatează marţi agenţia Reuters.

Probabilitatea unui Brexit fără acord a crescut de la 15% la 25%, cea a unei noi prelungiri a Articolului 50 (al Tratatului de la Lisabona privind retragerea unui stat membru din blocul comunitar) a crescut la rândul ei de la 50% la 60%, în timp ce probabilitatea ca retragerea Marii Britanii să se producă în termenii acordului de Brexit al premierului Theresa May a scăzut de la 35% la 15%, consideră banca americană.

Într-o notă adresată clienţilor, intitulată "Brexit: Momentul fricii, probabilitatea unui no-deal în creştere", economistul Malcolm Barr de la JPMorgan evocă un scenariu conform căruia "Boris Johnson devine prim-ministru la începutul lui septembrie, UE îi respinge obiectivul central de a scoate clauza de backstop din Acordul de retragere, Camera comunelor îl presează pe premier să solicite prelungirea Articolului 50 şi acesta convoacă alegeri legislative cu scopul de a obţine mandatul necesar pentru a-şi pune în aplicare abordarea".

În fine, "Marea Britanie şi UE cad de acord să extindă Articolul 50 până la sfârşitul lui decembrie, pentru a permite desfăşurarea alegerilor legislative şi a discuţiilor ulterioare", indică scenariul conturat de JPMorgan.

La aproape trei ani după referendumul la care britanicii au votat cu 52% faţă de 48% în favoarea plecării din Uniunea Europeană, încă nu este clar cum, când şi dacă se va întâmpla acest lucru, notează Reuters.

Theresa May, care urmează să susţină un discurs marţi seara privind ultimele evoluţii, a promis recent că va demisiona de la conducerea executivului şi a partidului dacă legislativul, care i-a respins de trei ori acordul negociat cu Bruxelles-ul, va vota pentru un acord care să asigure ieşirea Regatului Unit din UE, amânată, în momentul de faţă, până la 31 octombrie a.c.

Vezi și: Acord Brexit. Theresa May, ultima încercare. ”Ofertă îndrăzneață”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel